Liviu Dragnea, condamnatul şef al PSD, se declară a fi pro-UE, dar discursul său este unul profund anti-european. Prin toate declaraţiile lui din ultima vreme, făcute pe la fel de fel de filiale pesediste din ţară, Dragnea se dovedeşte a fi un populist ordinar, un politician fără substanţă, fără o bază politică, fără o doctrină. Un politician fără esenţă. Un politician disperat, de fapt.
Discursurile lui politice se rezumă la câteva fraze dezlânate, îmbrăcate uneori diferit, dar care în esenţă conţin aceleaşi idei sărace: străinii şi UE ne vor răul, nu ne lasă să ne dezvoltăm, nu ne vor independenţi, nu ne vor demni, nu ne vor puternici, ba chiar ne terorizează cu cerinţele lor „absurde”. Sunt aceleaşi idei pe care încearcă să le inoculeze românilor mai creduli, mai prost informaţi şi cu o capacitate mai slabă în a discerne hoţia de cinste, minciuna de adevăr şi mâncatul de rahat de buna credinţă.
În esenţă, Liviu Dragnea este un mâncător de rahat, iar în legătură cu asta nu se mai poate face nimic. E greu să-l mai poţi dezvăţa acum de acest obicei, atât timp cât încă există câteva milioane – sper eu, tot mai puţine – de români care se uită cu admiraţie în gura lui. În ciuda ascensiunii sale şi a puterii pe care a căpătat-o, Dragnea nu este vreun geniu politic. Este în schimb un excelent mâncător de rahat.
Trecând peste faptul că, în istoria noastră, unele dintre cele mai măreţe lucruri pentru România s-au făcut când ţara a fost condusă de nişte străini, dacă ne merge prost acum este exclusiv din vina noastră, a românilor. În ultimii 30 de ani am fost conduşi exclusiv de români, iar din ăştia, 20 de ani de PSD. Discursul ăsta populisto-mânjit de rahat la care actuala Putere politică, în frunte cu Dragnea, se pricepe cel mai bine ar fi putut prinde şi la noi dacă s-ar fi bazat şi pe ceva rezultate concrete economico-sociale ale actualei guvernări. O autostradă, un spital, un baraj – ceva, orice palpabil, măreţ, vizibil. Lui Ceauşescu i-a mers, dar avea şi ce să arate – măcar la început, nu în anii ’80. Dragnea, în schimb, în afară de nişte salarii la stat mărite nejustificat, nişte ajutoare sociale şi nişte pensii speciale, n-are nimic ce să fluture poporului pe sub ochi. Iar ultima lui idee, cea cu reînfiinţarea aprozarelor de stat, este genial de proastă. Atât de proastă încât până şi celui mai credul pesedist i se pare ciudată.
De fapt, chiar mi-aş dori să facă PSDragnea nişte aprozare. Ba chiar şi nişte alimentare de stat. Dar să aibă grijă să instruiască vânzătoarele să dea câte un produs din fiecare, să ajungă la toată lumea – altfel, va trebui să introducă şi cartelele de alimente.
Cu ideile lui măreţe, Dragnea se vrea un fel de tătuc al tuturor celor care încă simt nevoia unuia. Un tătuc care nu doar să dea pensii şi salarii, dar să ofere şi mâncare populaţiei – prin aprozare cu mercurial şi produse date pe sub mână membrilor de partid.
În realitate, ideile lui Dragnea nu sunt doar anti-europene, ci cât se poate de anti-româneşti. Atât de anti-româneşti încât acest individ ar trebui să ajungă fix acolo unde-i este locul: într-un aprozar.
