Mergi la conţinutul principal

Despre bolşevizare, democraţie şi mediocraţie

Ciolaniada portocalie se lasă la Brăila cu şedinţe secrete, cu bileţele şi liste trimise la Bucureşti, cu intrigi şi comploturi în care se investesc energie şi nervi cu nemiluita. Cele trei tabere care îşi dispută supremaţia în PDL Brăila au intrat pe un teren care nu are nimic de-a face nici cu democraţia, nici cu politica şi nici cu leadershipul. E o ciomăgeală provincială ce îmi aminteşte de manevrele doctorului Sabău, care-şi purta roiul de fideli din partid în partid, ocupând fotoliul de preşedinte fără a ajunge vreodată în faţa unui scrutin democratic. În fond, jocul ăsta de-a impusul preşedintelui este un loc comun pentru toată golăneala cu pretenţie de politică din toate filialele locale de partid. Este şi cazul PNL, unde ba Sabău, ba Cibu au jucat lungi roluri interimare, evitând alegerile, este şi cazul PDL, care nu a avut niciodată de la înfiinţare un preşedinte ales şi este şi cazul PSD, acolo unde ascensiunea lui Stancu la conducerea formaţiunii a avut mai mult de a face cu puterea financiară decât cu alegerile democratice.

Prin urmare, la Brăila nu se poate vorbi încă de bolşevizare. Pentru simplul fapt că aici, oricât s-ar mima altceva, nu a avut loc niciodată o democratizare a vieţii politice. Reflexele "epocii de aur" - portbagajul cu peşte trimis la Bucureşti, telefonul scurt, pila, şpaga şi relaţia - combinate cu şmecheria postrevoluţionară şi cu tupeul neaoş brăilean ţin loc şi de carismă, şi de discurs, şi de doctrină, şi de proiecte, şi de alegeri. Este reţeta prin care mediocraţia a reuşit să fie sistemul care a administrat şi administrează judeţul şi oraşul, într-un dispreţ profund pentru banii publici. Iar lucrurile nu stau cu mult mai diferit în alte judeţe şi nici la nivel naţional, acolo unde lupta pentru putere într-un partid capătă deseori aspecte mai mult sau mai puţini groteşti, ştiţi bine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro