Mergi la conţinutul principal

Depăşire periculoasă

Accidentul s-a produs la ora 13, pe DN 2B, în afara localităţii Surdila Găiseanca. În timp ce conducea autoturismul, Valentin D, în vârstă de 34 de ani, din Galaţi, a efectuat depăşirea unui autocamion fără să se asigure şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de Mirela I, accidentând-o grav. Victima a fost transportată şi internată în spital pentru îngrijiri medicale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. În cauza s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro