Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Democratii ar putea sa depuna plingere penala impotriva unor consilieri judeteni

Consilierii judeteni care au votat impotriva incetarii mandatului colegului lor Negru Ionascu, dezertat recent din PD, ar putea fi actionati in instanta, fiecare in parte, de catre democrati. Anuntul a fost facut, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de catre liderul grupului de consilieri PD, Mario Da'Ros, care sustine ca daca nu ar fi fost facute niste jocuri politice de culise, nu s-ar fi putut ajunge la un rezultat potrivit caruia Ionascu sa-si pastreze mandatul de consilier CJ. Da'Ros a precizat ca potrivit legii, calitatea de consilier inceteaza de drept inainte de expirarea duratei normale a mandatului, printre altele, si in cazul in care consilierul isi pierde calitatea de membru al partidului politic pe listele caruia a candidat si a fost ales. In aceste conditii, votul din plenul CJ, pentru vacantarea locului de consilier judetean detinut de Negru Ionascu ar fi trebuit sa fie o formalitate, motiv pentru care ceea s-a intimplat a fost o surpriza pentru democratii care se asteptau sa-si numeasca omul pe locul lasat liber de fostul lor coleg de partid. Votul din plen a fost o surpriza cu atit mai mare, cu cit toate documentele ce fundamentau proiectul de hotarire indicau clar ca, potrivit legii, Ionascu trebuia sa-si piarda mandatul, iar aceasta concluzie era semnata atit de presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, precum si de secretarul judetului, Nicu Filote. "Exista la mapa, la proiectul de hotarire respectiv, un referat semnat de Bunea Stancu si de Nicu Filote, unde se stipuleaza clar ca se intrunesc conditiile legale pentru vacantarea locului de consilier si exista si avizul favorabil in acest sens al comisiei juridice", a precizat consilierul judetean PD Adrian Dediu.
Intrebat fiind ce vor face in continuare, Mario Da'Ros a declarat: "In primul si-n primul rind, o sa sesizam Prefectura, ca acest proiect sa nu primeasca avizul de legalitate, pentru ca noi consideram ca unii au votat impotriva legii. Daca rezolutia Prefectura n-o sa ne satisfaca, o sa contestam in contencios administrativ aceasta hotarire si nu in ultimul rind, ne rezervam dreptul sa ne mai gindim daca nu actionam si pe cale penala, pentru abuz, consilierii care au votat impotriva constatarii vacantarii locului de consilier. Vorbim de a-i actiona in instanta pe fiecare in parte, pentru ca acela care ridica mina raspunde cu privire la votul sau. Pe mine ma mira ceva: Comisia juridica, din care fac si eu parte, si-a dat avizul favorabil vacantarii locului de consilier. Din comisie fac parte domnul Nisipeanu, care a votat pentru si in plen, Marian Dragomir, care s-a abtinut in plen, Petre Candidatu si Ion Rotaru, care au votat impotriva". Da'Ros a mai adaugat: "Cred ca, prin declaratia lui, Chiru isi pregateste fuga de la PNTCD si atunci, daca i se intimpla ce i s-a intimplat lui Negru, sa nu cumva sa fie exclus din rindul consilierilor judeteni. In plus, probabil se pune de o noua alianta". Liderul consilierilor PD admite ca, actionind in instanta, este posibil ca sentinta sa vina dupa ce mandatul lui Ionascu se termina, la termen, adica dupa alegerile din vara lui 2008, dar considera ca este vorba despre un principiu ce trebuie aparat si, in plus, este singurul mod de contestare la care pot apela legal la acest moment.




Categorie articol: 

Comentarii