Mergi la conţinutul principal

Decizie-şoc a Guvernului. Salariile bugetarilor şi pensiile vor creşte cu 100 de lei în fiecare lună

• măsura se va aplica, cel puţin într-o primă fază, timp de un an • de ea vor beneficia toţi pensionarii şi angajaţii de la stat • banii vor fi asiguraţi de la buget, a declarat premierul Grindeanu • întrebat cum va putea suporta statul aceste măriri, premierul a oferit o explicaţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de convingătoare • culmea, decizia a fost luată aseară târziu, tot printr-o ordonanţă de urgenţă • „Acum vor mai ieşi tinerii fumoşi şi liberi să protesteze?”, a comentat, ironic, liderul PSD, Liviu Dragnea • în timp ce analiştii sunt circumspecţi faţă de această măsură, în declaraţiile Opoziţiei s-a simţit invidia

 

Toţi pensionarii şi angajaţii de la stat, indiferent de veniturile actuale, vor beneficia de creşteri de salarii şi pensii de 100 de lei în fiecare lună, timp de cel puţin un an de zile, începând din această lună. Este decizia surprinzătoare luată aseară târziu de Guvernul Grindeanu, printr-o ordonanţă de urgenţă, ce a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit OUG 69/2017, „toate pensiile şi salariile angajaţilor din sectorul bugetar de pe teritoriul României, precum şi cei ai ambasadelor, vor fi majorate, lunar, cu suma brută de 100 de lei. Măsura se va aplica începând cu luna aprilie 2017, până pe 1 aprilie 2018, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de rezultatele înregistrate în economie”. Prin urmare, salariul minim, de exemplu, de 1.450 de lei în prezent, va ajunge, într-un an, la 2.650 de lei pe lună - practic, se va dubla -, iar pensia minimă, de la 520 de lei acum, la 1.700 de lei – de peste 3 ori mai mare. Un salariat care câştigă acum 1.500 de lei brut va ajunge, anul viitor pe vremea asta, să primească 2.700 de lei, iar unul cu un salariu de 2.000 de lei, va primi 3.200 de lei peste un an. Un pensionar care acum are 1.000 de lei pensie va ajunge la un venit de 2.200 de lei lunar în martie 2018.

 

Fundamentarea economică a măsurii

Evident, decizia a surprins pe toată lumea, mai ales mediul de afaceri, fiecare om responsabil din această ţară întrebându-se de unde va avea Guvernul bani pentru aşa ceva. Primii care şi-au pus aceste întrebări au fost ziariştii acreditaţi la Palatul Victoria, care au aşteptat finalul unei şedinţe ordinare de guvern, care nu anunţa nimic neaşteptat dar care, începută la ora 4 după-amiaza, părea că nu se mai termină.

Răspunsul a venit, în primă fază, chiar de la premierul Sorin Grindeanu, care a oferit o explicaţie pe cât de controversată, pe atât de simplă: „Este foarte simplu. Am observat, în cele aproape 3 luni de guvernare, că măririle de venituri deja aplicate şi reducerile de taxe şi-au făcut efectele în economie. Iar efectele sunt surprinzătoare chiar şi pentru noi. Astfel, am constatat că, în general, românul cheltuie orice ban în plus pe care îl are. Dacă a scăpat de o taxă de 100 de lei, românul va cheltui automat acea sută de lei rămasă în plus. Dacă a primit o majorare de 100 de lei, românul va cheltui imediat acea sută de lei. Nimeni nu economiseşte, nimeni nu-i pune deoparte, toată lumea cheltuie. Cu alte cuvinte, ca să mă exprim în termeni de specialitate, banii se întorc din nou în economie şi ajung, mare parte din ei, înapoi la stat. Practic, aproape nimic nu se pierde, totul se transformă. Lumea cheltuie mai mult, comercianţii şi prestatorii de servicii vând mai mult, cererea creşte, producţia la fel, profitul firmelor asemenea, automat şi impozitele către stat. Este un efect în lanţ. Iar această creştere de 100 de lei pe lună s-a făcut în urma unei formule pe care a prezentat-o ministrul Municii, Olguţa Vasilescu”, a precizat Grindeanu.

 

Formula Olguţei

Olguţa Vasilescu, prezentă şi ea la conferinţa de după, a ţinut să explice mecanismul prin care statul va putea suporta aceste majorări de salarii şi pensii. „Este vorba despre economie pură dar, ca să nu vă dau o lecţie de economie, o să explic pentru a înţelege toată lumea. E simplu: creştem în aprilie salariile şi pensiile cu 100 de lei, deja în luna mai acea sută de lei de la fiecare pensionar şi angajat se cheltuie şi se întoarce în economie, deci la stat. Automat, în luna mai avem de unde să dăm încă 100 de lei. Prin urmare, în luna mai omul are în plus 200 de lei – îi cheltuie şi pe aceştia, care iar se întorc în economie şi la stat, prin urmare iar avem bani să majorăm cu încă 100 de lei în iunie. În iunie, fiecare salariat şi pensionar are în plus 300 de lei, pe care iar îi cheltuie, şi tot aşa. Este un mecanism care, dacă va funcţiona, îl vom aplica şi de la 1 aprilie 2018, până când salariile din România vor ajunge la nivelul mediei Uniunii Europene”, şi-a explicat formula Lia Olguţa Vasilescu, căreia i-a găsit şi un nume: „Formula bunăstării de la sine”.

„Nu trebuie să fii mare doctor în economie ca să-ţi dai seama că formula este foarte bună şi că va funcţiona”, a mai spus ministrul Muncii. Întrebată dacă, totuşi, aceasta nu este mai degrabă o formulă gen „Caritas”, Olguţa Vasilescu a replicat: „dacă vreţi să o numiţi caritate, bine, consideraţi-o ca pe un act de caritate pentru cetăţenii României”.

 

Explicaţia întârzierii

Cum spuneam, şedinţa de guvern s-a terminat târziu ceea ce trezise unele suspiciuni în rândul jurnaliştilor de la Palatul Victoria, mai ales că se ştia că pe ordinea de zi se află doar analiza primelor rezultate ale guvernării pe primele trei luni ale anului. Surse din cadrul Executivului au declarat că, de fapt, premierul nu şi-a dorit ca şedinţa să se lungească atât, însă asta s-a întâmplat deoarece numai discursurile ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi ministului Justiţiei, Tudorel Toader au durat o mulţime. Astfel, s-a ajuns ca OUG 69 să fie adoptată abia după ora 23, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de azi.

 

„Formula bunăstării de la sine va funcţiona”

Surprinzător, la conferinţa de presă de după a fost prezent şi Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care, în timpul discursurilor lui Sorin Grindeanu şi Olguţei Vasilescu a stat deoparte. Dragnea a ţinut să vorbească şi el despre efectele primelor măsuri de guvernare şi să confirme punctul de plecare al formulei Liei Olguţa Vasilescu.

„În februarie avem o creştere a veniturilor bugetare cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta în condiţiile în care am eliminat taxa pe construcţii speciale şi alte 102 taxe şi am redus accizele. La fel, avem o creştere la încasările din TVA cu 2,5%, faţă de februarie 2016, deşi taxa a fost redusă de la 20% la 19%. În acelaşi timp, în primele trei luni ale anului numărul contractelor de muncă a crescut cu 44.000. Veştile bune din economie confirmă faptul că programul de guvernare poate aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor, fără a afecta echilibrele macroeconomice”, a declarat Dragnea.

 

Dragnea: „Noaptea, ca spiriduşii”

Liderul PSD a ţinut să fie ironic la adresa protestatarilor care au ieşit în stradă cu ocazia adoptării celebrei OUG 13 care legaliza hoţia. „OUG 69 a fost adoptată tot noaptea, tot fără să fie pe ordinea de zi, tot fără să ştie nimeni, sunt curios dacă acum tinerii frumoşi şi liberi vor mai ieşi în stradă să protesteze. Am demonstrat că noaptea se pot întâmpla lucruri bune, că se pot lua decizii bune. Poate ar trebui ca acum să se strige «Noaptea, ca spiriduşii!» sau «Noaptea, ca Zâna Măseluţă, care peste noapte bagă bani sub perna copiilor cuminţi»“, a declarat, rânjind larg, Dragnea. „Şi Iepuraşul de Paşte vine tot noaptea, la fel şi Moş Crăciun. Deci, când e vorba de făcut cadouri, e bine noaptea, nu?”.

Acesta a făcut aluzie însă şi la eventuale mitinguri de susţinere pe care românii ar trebui să le declanşeze, după aceste majorări uriaşe de salarii şi pensii. „Poate că, de data aceasta, vom primi în stradă şi recunoştinţa, nu doar nemulţumirea românilor”, a mai spus şeful PSD.

 

Olguţa: „Nu FMI a câştigat alegerile”

Ziariştii prezenţi la conferinţa de presă au întrebat şi dacă organismele internaţionale ar putea fi de acord cu această măsură, ţinând cont că, recent, atât FMI cât şi Comisia Europeană s-au arătat reticente că Guvernul va putea susţine măsurile populiste anunţate, fără să depăşească deficitul bugetar de 3%. Răspunsul a venit de la ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu: „Guvernul îşi va respecta programul de guvernare. Din câte ştiu eu, PSD şi ALDE au câştigat alegerile în România, şi nu Fondul Monetar Internaţional. În al doilea rând, toate estimările care s-au făcut în ceea ce priveşte România de către Comisia Europeană sau de către FMI până acum au fost greşite. Daţi-ne voie să ne luăm după comisia noastră de prognoză, care nu a greşit niciodată datele”.

 

Punctul slab

Singurul posibil punct slab pe care îl are această măsură şi pe care îl recunosc şi guvernanţii este că succesul creşterii salariilor şi pensiilor depinde de faptul că românii ar trebui să cumpere doar produse fabricate în România, nicidecum din import. Doar aşa banii din măriri ar rămâne automat în economia românească. Cum guvernul nu poate obliga pe nimeni să cumpere doar produse româneşti, PSD se bazează strict pe patriotismul românilor. „Este momentul ca sloganul nostru, «Mândru că sunt român», să fie cu adevărat pus şi în practică. Eu mă aştept ca românii, în semn de recunoştinţă şi pentru asigurarea succesului formulei bunăstării de la sine, să cumpere doar produse fabricate în România, inclusiv servicii – turistice, de exemplu. Mă aştept ca românii să evite să cumpere produse din import sau să-şi cheltuiască banii prin străinătate”, a precizat Liviu Dragnea.

 

Liberalii, invidioşi

Opoziţia a fost, la rândul său, luată prin surprindere de decizia Guvernului, dar din primele reacţii a răzbătut invidia faţă de această măsură. Contactat azi-noapte, deputatul PNL de Brăila Vasile Varga şi-a declarat surprinderea faţă de măsura guvernului. „De ce să nu recunosc, la prima vedere, formula pare ideală. Nu înţeleg de ce nu ne-a venit nouă o asemenea idee, mai devreme. Sigur am fi câştigat detaşat alegerile din decembrie. Se vede că noi nu avem la partid asemenea strategi economici. De fapt, se vede că nu mai avem pe nimeni la partid. Ba chiar se vede că începem să nu mai avem nici măcar partid”, a precizat, probabil sub efectul trezitului brusc din somn, deputatul Varga.

 

Miting de susţinere PSD-ALDE astăzi, la 12.00

Pe de altă parte, primarul municipiului, Marian Dragomir, ne-a declarat, imediat după conferinţa de la Guvern, că este entuziasmat de geniul conducerii centrale a partidului şi guvernului, în cadrul căreia este reprezentată şi Brăila, prin Mihai Tudose, ministru al Economiei. „O aşa măsură va revigora şi Brăila şi e bine că, iată, revigorarea asta vine de la Bucureşti – altă şansă nici nu era. Am înţeles şi iluzia d-lui preşedinte Dragnea, privind recunoştinţa pe care ar trebui să o exprime populaţia faţă de această măsură. Prin urmare, anunţ pe această cale că astăzi, la ora 12.00, pe platoul din faţa Primăriei, va avea loc un miting de susţinere a guvernului Grindeanu şi a conducerii partidului nostru, miting la care sunt invitaţi şi - mai ales - aşteptaţi toţi brăilenii mulţumiţi de această măsură şi în general de guvernarea PSD-ALDE. Vor fi şi mici, va fi şi bere, toate din partea casei, dar cred că e ultima oară când facem cinste, din moment ce veniturile oamenilor vor creşte în aşa hal în doar un an”, a mai precizat Dragomir.

Am încercat să-l contactăm şi pe ministrul Economiei, Mihai Tudose, dar acesta chiar dormea după maratonul de la Guvern.

 

Impactul asupra mediului privat

Ce impact va avea însă OUG 69 asupra mediului privat? Ştefan Fusea, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Brăila, a încercat să facă o scurtă evaluare. „Ideea asta, cum că, având pensionarii şi bugetarii mai mulţi bani, vor cumpăra mai multe servicii şi produse româneşti şi, astfel, vor avea firmele private afaceri mai mari, profituri mai mari şi, automat, mai mulţi bani, pentru a mări la rândul lor salariile, este cam utopică. Mai degrabă, privaţii – şi angajatorii, şi angajaţii – vor fi, ca şi până acum, vacile de muls ale statului, în favoarea bugetarilor şi pensionarilor. Nu e ca şi cum ne face statul nouă, privaţilor, vreo favoare. Ba din contră, sigur va mai băga nişte taxe pentru firme, ca să susţină aceste majorări”, ne-a declarat Fusea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro