Mergi la conţinutul principal

Decanul veteranilor brăileni a împlinit 105 ani şi încă se ţine bine

• zilele trecute, căpitanul în rezervă Constantin Orăşeanu, din satul Tătaru, a fost vizitat de câţiva reprezentanţi ai Garnizoanei Brăila şi ai Asociaţiei Cultul Eroilor • bucuros de oaspeţi, venerabilul veteran a povestit câteva dintre momentele de cumpănă prin care a trecut în timpul războiului • întâlnirea s-a terminat cu un scurt recital oferit sărbătoritului de grupul bărbătesc “La lină fântână”

 

Cel mai în vârstă veteran de război brăilean se numeşte Constantin Orăşeanu, are 105 ani şi locuieşte în satul Tătaru, comuna Dudeşti. Săptămâna trecută, în cadrul campaniei “Cinstim eroii neamului”, venerabilul veteran a primit vizita unei delegaţii formate din reprezentanţi ai Garnizoanei Brăila, Brigăzii 10 Geniu ,,Dunărea de Jos”, ai Asociaţiei Cultul Eroilor, filiala Brăila “General Stan Poetaş” şi ai autorităţilor publice locale.

Emoţiile vizibile nu l-au împiedicat pe căpitanul în retragere Constantin Orăşeanu să le mulţumească oaspeţilor pentru vizită şi pentru atenţia pe care i-au acordat-o, urându-le multă sănătate şi succes în activitatea lor de zi cu zi. În ciuda vârstei înaintate, veteranul a putut conversa fără probleme cu vizitatorii săi, povestindu-le câteva dintre amintirile din timpul războiului ce i-au rămas întipărite în memorie.

“Venerabilul veteran de război a participat în bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial, nefiind rănit, dar nu au fost puţine momentele în care glonţul, schija sau obuzul i-au lovit camarazii de armă. Localităţi ca Odesa şi Oarba de Mureş revin de mai multe ori în povestea veteranului cercetaş din Grupul de Cercetare al Regimentului 4 Călăraşi, cu misiuni executate în sprijinul acţiunilor de luptă ale Diviziilor 9 şi 10 Infanterie. Drept recunoştinţă, colonelul Vasile Ionescu, comandantul Brigăzii 10 Geniu «Dunărea de Jos» i-a înmânat acestuia o diplomă de excelenţă, o plachetă cu însemnul heraldic al unităţii şi, pe lângă urările de sănătate, i-a mulţumit pentru credinţa, devotamentul de care a dat dovadă în slujba ţării”, ne-a informat plt. adj. pr. Stelică Mocanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 10 Geniu.

La finalul întâlnirii, Constantin Orăşeanu a primit un tort din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”, iar grupul bărbătesc ,,La lină fântână” condus de profesorul Gheorghe Ciucă a cântat câteva melodii, având grijă să-i ureze sărbătoritului un “La mulţi ani” muzical.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro