Mergi la conţinutul principal

De la teorie la practică - un pas înainte făcut de elevii din "Murgoci"

La "Gh. M. Murgoci" continuă seria manifestărilor dedicate zilelor colegiului. Ieri, în amfiteatrul liceului a avut loc o prezentare de proiecte intitulată "În arena Murgoci", o adaptare la emisiunea difuzată pe TVR2, "În arena leilor". "Am adaptat cadrul emisiunii la cerinţele elevilor. Leii sunt oamenii de afaceri brăileni, sunt cei care aduc banii pentru realizarea proiectelor. Concurenţii sunt elevii colegiului, cei care au idei, propuneri interesante de proiecte", ne-a spus Anca Pascu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor. Au fost prezentate şase proiecte cu un buget de aproximativ 5.000 de lei. Prezenţi la eveniment au fost directorul Toyota, Ovidiu Dimofte, directorul Şcolii Bella Italia, Maria Jerlăianu şi directorul Lecom, Mihai Caraivan. Aceştia s-au arătat interesaţi de proiectele elevilor şi le-au promis că îi vor sprijini în demersul lor.
Tot ieri, în laboratorul de istorie a avut loc dezbaterea "Brăila ieri şi astăzi", moderată de profesorul Constantin Pricop. Au mai fost programate activităţile "Dialogul artelor", coordonat de profesorii Mariana Marţian şi Diana Popovici, lansarea revistei "Tic Tac" şi concursul "ECDL - permis pentru viitor". În sala de sport s-a jucat tenis de masă şi şah, iar în amfiteatrul mare s-a desfăşurat un spectacol de scenete şi un concurs de eseuri în limba germană.
Astăzi, de la ora 13.30, la Teatrul "Maria Filotti" se derulează serbarea şcolară, coordonată de profesorul Diana Popovici. Din program fac parte premierea olimpicilor, dansuri latino şi moderne, vals lent, recitaluri de pian, cântece ruseşti, moment teatral "Reportaj 90". Spectacolul se va încheia cu recitalul Trupei rock "Addiction".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro