Mergi la conţinutul principal

De la «băută» s-a ajuns la dat în cap şi furt de bani

Un bărbat a mers la un bar din Lacu Sărat şi s-a apucat să dea de băut celorlaţi consumatori. Dărnicia însă l-a costat scump. Faptul că avea bani i-a atras atenţia unui tânăr de 19 ani, care l-a luat pe bărbat la bătaie şi a furat tot ce avea prin buzunare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Dinu, domiciliat fără forme legale în Chiscani, pentru tâlhărie calificată.
Potrivit anchetatorilor, în ziua de 14 noiembrie 2015, în jurul orei 20.30, persoana vătămată G.T. s-a deplasat cu bicicleta la un bar din localitatea Lacu Sărat, pentru a consuma băuturi alcoolice. Până la ora 23.00, bărbatul a tot băut şi, fiind într-o stare euforică, a făcut cinste la toată lumea. În bar se afla şi inculpatul Ioan Dinu, care a primit şi el alcool gratis. A văzut însă că cel care face cinste are bani şi a pus la cale un plan de atac. Inculpatul l-a aşteptat pe celălalt bărbat să plece din local, apoi a ieşit după acesta şi l-a urmărit. Persoana vătămată s-a urcat pe bicicletă, pentru a merge acasă, dar la o distanţă de 200 metri de cafe-bar, a fost prinsă din urmă de inculpat. Acesta l-a împins pe om şi l-a trântit de pe bicicletă, apoi i-a tras pumni şi picioare, după care a început să caute prin buzunare ca să îi ia banii. Victima a spus că i-a fost sustrasă suma de 400 lei şi telefonul mobil. În schimb, inculpatul spune că a găsit doar 10 lei în buzunarele victimei, în urma anchetei stabilindu-se că aceasta a fost suma reală.
Inculpatul Ioan Dinu nu s-a sfiit să profite de stare de ebrietate a victimei şi a decis să sune la Poliţie, unde a anunţat că l-a găsit pe bărbat căzut de pe bicicletă, pentru a crea impresia că acesta a fost victima unei autoagresiuni, în urma căzăturii. Atacatorul s-a întors apoi în bar şi a mai băut câte ceva, cu banii luaţi de la victimă.
În urma examinării medico-legale, s-a constatat că victima suferise leziuni traumatice, în urma lovirii cu corpuri dure, necesitând pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Anchetatorii l-au audiat pe bărbatul bătut, iar acesta le-a explicat clar ce s-a întâmplat şi că vinovatul este Ioan Dinu. Bătăuşul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, dosarul aflându-se acum în instanţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro