Mergi la conţinutul principal

De ce unii membri ai familiei fac COVID și alții nu, deși stau în aceeași casă? Explicația medicului Beatrice Mahler

* există cazuri de familii cu patru-cinci membri, în care doi-trei se infectează cu SARS-CoV-2, dar deși locuiesc sub același acoperiș și împart același spațiu, ceilalți membri nu se infectează * se infectează, de pildă, soția și copiii, dar nu se infectează soțul, sau invers * managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler, confirmă că există asemenea cazuri * întrebată cum se explică o astfel de situație, dr. Beatrice Mahler a subliniat că pot fi două aspecte diferite

 

„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient”, a arătat dr. Beatrice Mahler într-o intervenție la Digi24.

„Ce trebuie să reținem însă este că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn. Or, dacă aceste lucruri se modifică de la o săptămână la alta, și răspunsul imun al organismului nostru față de orice boală, față de orice infecție se modifică. Prin urmare, nu trebuie să ne bazăm pe imunitatea naturală, ci trebuie să găsim soluții - și vaccinul este o soluție - să stimulăm imunitatea și să ajutăm formarea de anticorpi în organism specifici bolilor cu care riscăm să ne întâlnim”, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Ea spune că și cantitatea de particule care ajunge în organism contează foarte mult și, la fel ca mulți alți medici, spune că nu trebuie să ne fie frică de curenții de aer.

„Într-adevăr, acolo unde există o expunere la un mediu în care cantitatea de virus este foarte mare, riscul de boală este mult mai mare. De aceea, este extrem de important, atunci când suntem la locul de muncă sau într-o încăpere, ferestrele să fie permanent deschise, ventilația să fie adecvată, pentru că o ventilație adecvată scade riscul de infecție. Sigur, la această ventilație adecvată să se adauge și spălatul mâinilor și purtarea măștilor. Dar acel 'curent', cum îl cunoaștem popular, de fereastră/ușă deschisă și de care ne ferim, în acest caz, atunci când vorbim de boli cu transmitere aeriană, este o soluție eficientă de prevenție”, a atras atenția dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro