Meciul a fost televizat şi o ţară întreagă a putut vedea cum arată stadionul din Brăila. La jurnalele de seară, toate televiziunile au anunţat rezultatul şi au reluat imagini din timpul meciului. Comentatorii TV de sport au subliniat starea deplorabilă a terenului de joc. S-au folosit expresii de genul "mocirla de la Brăila", "luptă în noroi la Brăila", "un teren impracticabil". Şi antrenorii celor două echipe s-au arătat dezamăgiţi de felul cum arată un stadion de fotbal într-un oraş important din România.
E adevărat că a plouat pe tot parcursul meciului. Dar asta nu poate fi o scuză pentru calitatea terenului. Oriunde în lume fotbalul se joacă şi pe ploaie. Şi se joacă decent.
Ca brăilean, m-am simţit jenat şi revoltat. Jenat că oraşul meu nu are un teren de fotbal corespunzător. Jenat că oferim condiţii foarte proaste de joc echipelor oaspete, care vin să joace fotbal la Brăila. Jenat ca atunci când eşti gazdă, primeşti musafiri la tine în casă şi ai covorul găurit şi uşa la baie stricată.
Şi, mai ales, am fost şi sunt revoltat. Revoltat de calitatea infrastructurii sportive din Brăila. De lipsa de respect cu care sunt trataţi spectatorii brăileni. De lipsa de consideraţie a autorităţilor locale faţă de ideea de sport, în general, şi faţă de sportul de performanţă, în special.
Fotbalul brăilean are multe grupe de copii şi juniori. Dacă nu interesează unde joacă şi se antrenează echipa fanion a oraşului, măcar aceşti copii ar merita un teren bun, cu iarbă. În loc să ne plângem că tinerii de azi stau în faţa calculatoarelor, a telefoanelor mobile şi a tabletelor, mai bine le-am oferi locuri amenajate corespunzător, unde să iasă în aer liber şi să facă sport.
Să nu se spună iarăşi că nu sunt bani. Nu vorbim de un stadion de sute de milioane de euro. Vorbim doar despre un gazon rezonabil şi nişte scaune care să nu se rupă sub spectatori în timpul meciurilor. Cât poate costa să pui iarbă pe un teren de 100 de metri lungime şi 70 de metri lăţime?
Şi dacă privim mai larg, un stadion este o emblemă a comunităţii în mijlocul căruia a fost construit. Este expresia bucuriei de a face şi a privi sport în aer liber. Este locul unde suporterii vin cu plăcere ca să-şi încurajeze echipa locală, alături de copii şi soţii. Este punctul de unde copiii încep să viseze că pot ajunge campioni.
Nimic din toate acestea pe aşa-zisul Stadion Municipal din Brăila.
P.S. Lângă stadionul de fotbal se află încă o probă a dezinteresului autorităţilor faţă de sport: fostul stadion de atletism. La câţi campioni de atletism a avut şi are Brăila, acest sport merită un stadion. Până atunci, pe locul respectiv ar putea fi amenajat cu uşurinţă un teren de fotbal de antrenament cu iarbă. Altfel, copiii din cartierele Lacu-Dulce şi Viziru vor continua să bată mingea acolo, printre bălării, pietre şi gunoaie...
