Mergi la conţinutul principal

Daniel Niculae şi povestea contractului cu Rapid

Atacantul Daniel Niculae a declarat că nu a semnat contractul cu Rapid la începutul ediţiei 2014-2015 a Ligii I deoarece lucurile în cadrul clubului nu erau şi nu sunt nici acum aşa cum îşi doreşte el, scrie mediafax.ro
"Nu a fost nicio problemă, am semnat în alb. A fost cineva care s-a îndoit de noi? Nu cred. Toată lumea ştia de mine şi de Cristi (n.r. - Săpunaru) că dacă am promis că venim atunci venim. Nu a fost să plecăm ieri dimineaţă pentru că am vrut să semnăm şi să scăpăm o dată. Oameni de pe stradă, suporteri, tot timpul mi-au spus să vin să dau o mână de ajutor. Nu am venit la începutul campionatului pentru că lucrurile nu erau şi nu sunt nici acum exact cum îmi doresc eu, dar avem convingerea că se vor reglementa. Conducerea e pe un drum bun şi Rapidul să devină ceea ce dorim toţi. Pentru domnul Moraru Rapid este o afacere, iar dacă afacerea dânsului funcţionează înseamnă că şi echipa şi suporterii sunt mulţumiţi", a spus Niculae, care a plecat în Turcia unde se va alătura lotului condus de Cristian Pustai.

Lucrurile s-au făcut în grabă

El a menţionat că lucrurile s-au făcut în grabă la Rapid în această pauză competiţională, dar toţi jucătorii vor face totul pentru a reuşi salvarea de la retrogradare. "Am vorbit cu colegii, probabil că s-au speriat că nu ne-au văzut în aeroport, dar am vorbit şi le-am spus că am semnat. Oricum, nu cred că intraseră în panică din cauza asta. Noi nu avem nimic de demonstrat (n.r. - prin semnarea contractelor în alb). Sperăm să demonstrăm pe teren, atât noi cât şi ceilalţi componenţi ai lotului. E foarte bine că am rămas şi am semnat contractul pentru că în al doilea cantonament avem doar două săptămâni să formăm o echipă. Timpul ne presează, e deja târziu. Lucrurile s-au făcut în grabă, dar încercăm imposibilul şi să salvăm Rapidul de la retrogradare", a precizat atacantul.

„Ne aşteaptă meciuri foarte, foarte grele"

Chiar dacă nu a participat la primul stagiu de pregătire al echipei Rapid, Niculae susţine că este apt din punct de vedere fizic pentru a juca din prima etapă a returului. "Ne aşteaptă meciuri foarte, foarte grele, sunt 17 finale pentru noi. Nu contează cu cine jucăm, importante vor fi cele trei puncte din fiecare meci. Pentru că suntem într-o mare criză de rezultate. Pentru noi contează mai puţin că jucăm împotriva liderului sau ocupanta penultimului loc, pentru că pe ultimul suntem noi... important e să câştigăm cât mai multe puncte. Fizic cred că stau bine, primul stagiu a fost unul de acumulări. Îmi pare rău însă că am lipsit în primele şase luni ale sezonului. Acum însă trebuie să accelerăm lucrurile, să ne pregătim, că este foarte greu să formezi o echipă peste noapte", a precizat Niculae.

Nicolae Grigore, o dezamăgire

Pe de altă parte, atacantul Daniel Niculae a declarat că pentru el este o decepţie faptul că fostul său coleg de echipă, Nicolae Grigore, a semnat un contract cu gruparea rivală FC Dinamo.
"Cu Grig (n.r. - Nicolae Grigore) am jucat la aceeaşi echipă, cu Gabi Tamaş doar puţin la Auxerre şi la echipa naţională. Este o decepţie pentru mine faptul că Grig s-a dus acolo (n.r. - la Dinamo), am copilărit împreună şi ştiu că este un tip de caracter, un tip cuminte. Îmi pare rău de alegerea făcută, dar el ştie mai bine ce şi-a dorit. Ar trebui să îl întrebaţi pe el de ce a ales una dintre cele două rivale şi nu Rapidul", a spus Niculae, care a plecat în Turcia pentru a se alătura lotului condus de Cristian Pustai.

Contract cu Dinamo

Mijlocaşul Nicolae Grigore, ultima oară la Apollon Limassol (Cipru), a semnat, la 20 ianuarie, un contract cu Dinamo valabil până la 30 iunie 2016.
În Liga I Grigore a jucat în 229 de meciuri şi a marcat 24 de goluri pentru Rapid şi FC Braşov, câştigând şapte trofee în România, toate pentru clubul din Giuleşti: titlul de campion naţional (2003), Cupa României (2002, 2006, 2007) şi Supercupa României (2002, 2003, 2007).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro