Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea stă în etapa a 33-a

jucătorii se antrenează şi astăzi la Municipal, apoi au liber până luni

 

În acest weekend, este programată etapa a 33-a în Liga a II-a la fotbal însă în această rundă Dacia Unirea va sta, deoarece adversara sa, Şoimii Pâncota, s-a retras din campionat încă din timpul turului. Antrenorul Alin Pânzaru a progrmat pentru astăzi un ultim antrenament apoi jucătorii vor avea liber până luni.

Dacia Unirea se află pe locul al şaptelea înaintea etapei a 33-a însă poate pierde acestă poziţie în situaţia în care Dunărea Călăraşi şi Olimpia Satu Mare câştigă în deplasare la ASU PolitehnicaTimişoara, respectiv la CS Baloteşti.

În acest weekend stăm, pentru că Pâncota s-a retras, mai facem un antrenament vineri (n.r. astăzi, 5 mai) iar de luni începem să pregătim partida din deplasare cu Olimpia satu Mare”, a precizat antrenorul Alin Pânzaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro