Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a câştigat la Luceafărul Oradea cu 4-3

* asta după ce echipa gazdă a condus cu 2-0 până  în minutul 62

 

 

Formaţia brăileană a obţinut miercuri după-amiază,  în etapa a 4-a a Ligii a II-a, prima victorie în deplasare din acest tur de campionat, 4-3, după ce a fost condusă cu 2-0, pe terenul echipei Luceafărul Oradea şi a urcat pe locul al şaptelea în clasament. Cosmin Mihai a realizat “dubla”, celelalte două reuşite ale echipei antrenate de Alin Pânzaru fiind semnate de Niţă şi Sorin Frunză.

Vom reveni cu alte detalii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro