Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Daca nu se autosuspenda din partid, fostul primar de Visani va fi suspendat

Conducerea PSD Braila nu este dispusa sa-i stea alaturi, la greu, fostului primar de Visani, inlaturat din functie zilele trecute, dupa ce acesta a ajuns acum in situatia de a avea cazier, si a fi catalogat drept "infractor". Necazurile lui Caraman, condamnat la trei luni de inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei, ca urmare a faptului ca a condus in stare de ebrietate, a lovit un pieton si a fugit de la locul accidentului, nu s-au terminat odata cu finalizarea procesului respectiv, si cu pronuntarea sentintei. Intii, primarul si-a pierdut functia, dupa ce prefectul Nicolae Mitroi a constatat incetarea de drept a mandatului acestuia, ca urmare a condamnarii sale la o pedeaspa privativa de libertate. Mai nou, liderii PSD, colegii sai departid, se delimiteaza de Caraman, al carui statut de infractor afecteaza imaginea organizatiei, si spera ca acesta sa inteleaga situatia delicata in care se afla acestia, si sa se retraga singur, prin autosuspendare, macar pina se mai linistesc lucrurile.
Pina una-alta, presedintele PSD Braila, Gheorghe Bunea Stancu, nu este convins de faptul ca primarul de Visani, Neagu Caraman, colegul sau de partid, poate fi inlaturat din functie, asa cum a decis recent Prefectura Brailei. Stancu sustine ca daca legea spune ca Neagu Caraman nu mai poate fi primar, daca a fost condamnat la inchisoare, cu suspendare, pentru accidentul petrecut anul trecut, nu are nimic impotriva ca legea sa se aplice. Presedintele PSD nu este insa convins ca acest caz, al colegului sau de partid, poate fi incadrat la prevederile legii, in ceea ce priveste incetarea de drept a mandatului. Mai exact, Stancu nu este sigur ca pedeapsa la inchisoare, cu suspendare, poate sai nu fi asimilata uneia privative de libertate.
In plus, liderul PSD este nemultumit si de modul in care a fost formulat ordinul prefectului, prin care se constata incetarea de drept a mandatului primarului de Visani, si crede ca acesta ar avea motive intemeiate sa atace in instanta decizia respectiva: "Il avem pe renumitul primar din Visani, cu incetarea mandatului sau. Din punctul nostru de vedere, nu avem o problema din respectarea legii, dar legea trebuie respectata asa cum este ea. Deci, nu sa ne folosim de practici judiciare, in loc sa invocam un text de lege foarte clar. Sa ma leg de faptul ca a mai dat afara nu stiu ce primar, din nu stiu ce localitate, din Timisoara, si sa suspenzi un primar de la Braila, fara sa invoc textul de lege, nu mi se pare o chestiune normala, si cred ca nici legala. Ramine ca Neagu Caraman sa se hotarasca daca va ataca in contencios decizia Prefecturii".

"Ceea ce e clar este ca Neagu Caraman, la ora actuala, are cazier"

Stancu recunoaste ca, personal, i-a sugerat primarului sa discute cu avocatii daca poate ataca in contencios decizia Prefecturii, pentru a-si pastra postul. Pe de alta parte, insa, presedintele PSD a anuntat ca in cursul serii trecute, urma sa se intilneasca, la Visani, cu organizatia locala PSD, cu care sa discute, de la om la om, situatia lui Caraman, si modul in care aceasta afecteaza imaginea partidului. Mai mult, Stancu avea de gind sa-i ceara, la aceasta intilnire, lui Caraman, sa se autosuspende din partid pina la lamurirea situatiei sale: "Eu l-am rugat pe domnul primar de la Visani sa se duca sa-si consulte avocatii, pentru ca eu nu pot sa-mi dau cu parerea daca pedeapsa sa este sau nu privativa de libertate, ca nu sint de specialitate. Nu are rost sa-mi dau eu cu presupusul. De fapt, noi o sa ajungem la Visani, o sa avem o sedinta cu activul de partid si probabil ca va trebui, daca el nu se autosuspenda, sa luam o masura politica". Intrebat de ziaristi daca admite faptul ca stie de faptul ca fostul primar din Visani cam are "darul" bauturii, Stancu a declarat: "Eu am sesizat din ziare. Eu n-am baut niciodata cu el, dar am mai auzit si eu, am mai auzit... dar noi vrem sa facem o analiza la fata locului, sa vedem ce parere au si membrii de partid de acolo, sa luam o masura colegiala, ca si astea, care sint de acest gen, cind dai pe cineva la o parte, de multe ori nu sint privite cu ochi buni, dar eu cred ca este o masura colegiala, si este un act de justete si fata de celalti membri ai partidului".
La rindul sau, presedintele organizatiei municipale PSD, deputatul Mihai Tudose, admite ca, dincolo de problema incadrarii pedepsei lui Caraman la "privativa de libertate" sau nu, ramine un lucru clar: faptul ca acesta are acum cazier. "Eu cred ca aceasta este una dintre acele situatii in care, daca ai doi juristi, ai trei pareri. Adica poate fi interpretata prevederea de lege, ca este privativa de libertate, pentru ca omul nu mai este liber, deci el nu poate sa fie si primar, si, in acelasi timp, sa ispaseasca si trei luni de zile la Jilava, si poate fi interpretata si ca nu este privativa de libertate, atit timp cit este suspendata, si el este liber. Este si un grad de subiectivism, depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile. Dar calea cea mai simpla v-a spus-o domnul Stancu: exista justitie, daca se face contestatie, se stabileste clar cum spune legea. Nu da prefectul ordine din practica judiciara. Oricum, este una dintre situatiile ciudate, care poate fi interpretata. Ceea ce este clar, este ca Neagu Caraman, la ora actuala, are cazier. Asta este clar: are cazier".




Categorie articol: 

Comentarii