Va mai amintiti, in anii ce au urmat revolutiei, cum strigam ca disperatii: "Noi nu ne vindem tara!", referindu-ne, bineinteles, la investitorii straini. Si n-am vindut-o. Si-au impartit-o baietii nostri destepti intre ei. Sint mii de exemple de fabrici si uzine care au fost voit falimentate si date pe sume modice unor asa zisi investitori, de regula rude sau apropiati ai celor ce imparteau la acel moment puterea. Nu e un secret cite imperii economice si financiare s-au construit pe ruinele fostelor unitati socialiste, numai din vinzarea terenurilor si utilajelor transformate peste noapte in fier vechi. Nici pamintul nu am vrut sa il vindem in acei primi ani de euforie. Il lucram cu indirjire. Citiva ani buni, intreaga viata a majoritatii orasenilor se derula in functie de campaniile agricole, se luau citeva zile libere la prasit, iar restul concediului la cules de porumb, de vie. Autobuzele autogarii, vechi si subrede, abia faceau fata multimii de calatori care la fiecare sfirsit de saptamina umplea satele. La inceput a fost bine, apoi preturile in agricultura au luat-o razna, sistemul de irigatii a fost distrus, pamintul a secatuit, iar orasenii s-au indreptat spre alte activitati mai placute pentru petrecerea timpului liber. De falimentarea agriculturii s-au bucurat, bineinteles, tot profitorii. Ani la rind au cumparat pamint de la tarani pe te miri ce, iar acum il vind strainilor ca suprafete compacte cu sute, chiar mii de euro hectarul.
Atunci ii priveam cu ura pe straini, acum, aproape le cersim atentia. Si asta pentru ca timpul a demonstrat ca in Romania postdecembrista au inflorit exact zonele in care si-au gasit un loc, cu mai multa usurinta, investitorii straini. De acord, nu toate afacerile veneticilor sint un succes, dar, in general, acolo unde au deschis o fabrica, un atelier, fie ca a fost vorba de orase, dar mai ales de sate, comunitatea a avut de cistigat. Priviti Timisoara, Brasov, Sibiu, Ilfov, Constanta si multe altele. In judetul nostru daca ma uit, la Maxineni de exemplu, italienii au facut aproape minuni pentru citeva sute de familii tinere care, altfel, ar fi fost clienti siguri ai ajutorului social.
In total, in judetul Braila, strainii au adus in industrie, agricultura si servicii circa 50 milioane de euro. Putin fata de Constanta si Galati. Si, totusi, e ceva pentru un oras in care rata somajului atingea cote inimaginabile. De acord, au si plecat multi braileni in pribegie, dar nu putem omite ca sint alte citeva mii care au gasit un loc de munca intr-una din aceste peste 600 societati cu capital strain. Or fi si probleme, or fi si nemultumiri, nu zic nu. Dar, pentru un oras in care industria a fost decimata din temelii, firme precum "Aker", cu circa 2.200 de salariati, "Laminorul", cu peste 600, sau "Arteferro", cu 350, majoritatea barbati, da, sint o oportunitate.
Una peste alta daca sintem realisti si nu ne cramponam de marile realizari comuniste, recunoastem ca deschiderea portilor catre capitalul strain a fost un pas inainte. Din pacate, cam tirziu si cam timid la Braila. Speram insa in vremuri mai bune si in mai multa intelepciune din partea autoritatilor. Si, cine stie, peste citiva ani, poate nu vom mai privi cu jind la Jucu.
Atunci ii priveam cu ura pe straini, acum, aproape le cersim atentia. Si asta pentru ca timpul a demonstrat ca in Romania postdecembrista au inflorit exact zonele in care si-au gasit un loc, cu mai multa usurinta, investitorii straini. De acord, nu toate afacerile veneticilor sint un succes, dar, in general, acolo unde au deschis o fabrica, un atelier, fie ca a fost vorba de orase, dar mai ales de sate, comunitatea a avut de cistigat. Priviti Timisoara, Brasov, Sibiu, Ilfov, Constanta si multe altele. In judetul nostru daca ma uit, la Maxineni de exemplu, italienii au facut aproape minuni pentru citeva sute de familii tinere care, altfel, ar fi fost clienti siguri ai ajutorului social.
In total, in judetul Braila, strainii au adus in industrie, agricultura si servicii circa 50 milioane de euro. Putin fata de Constanta si Galati. Si, totusi, e ceva pentru un oras in care rata somajului atingea cote inimaginabile. De acord, au si plecat multi braileni in pribegie, dar nu putem omite ca sint alte citeva mii care au gasit un loc de munca intr-una din aceste peste 600 societati cu capital strain. Or fi si probleme, or fi si nemultumiri, nu zic nu. Dar, pentru un oras in care industria a fost decimata din temelii, firme precum "Aker", cu circa 2.200 de salariati, "Laminorul", cu peste 600, sau "Arteferro", cu 350, majoritatea barbati, da, sint o oportunitate.
Una peste alta daca sintem realisti si nu ne cramponam de marile realizari comuniste, recunoastem ca deschiderea portilor catre capitalul strain a fost un pas inainte. Din pacate, cam tirziu si cam timid la Braila. Speram insa in vremuri mai bune si in mai multa intelepciune din partea autoritatilor. Si, cine stie, peste citiva ani, poate nu vom mai privi cu jind la Jucu.
