Mergi la conţinutul principal

Cuza Pirates Brăila se menține pe locul al treilea în grupă la U14

• la U18, brăilenii au pierdut cu 41-61 la Solaris Ploiești • o categorie de vârstă la care clubul Cuza Pirates folosește un lot de jucători cu doi ani mai mici decât restul echipelor

 

Echipele de la Cuza Pirates au continuat seria meciurilor din cadrul Campionatului Național la două categorii de vârstă.

La U18, echipa pregătită de Mircea Totolici a jucat meciul al treilea din cadrul fazei a II-a, în deplasare, la Solaris Ploiești.

Formația ploieșteană s-a impus la o diferență de 20 de puncte, 61-41.

“Un meci în care rezultatul final nu reprezintă exact ceea ce s-a întâmplat pe teren. După primul sfert am condus, la pauza mare eram în deficit de 3 puncte și în sfertul al treilea chiar am preluat conducerea pe tabela de marcaj. Totuși, greșelile conducătorilor noștri de joc cât și experiența și forța fizică superioară a adversarului au dus la un rezultat final negativ. Pe această cale vreau să atrag atenția conducătorilor de joc că nu sunt mulțumit de evoluția lor și aștept de la ei din ce în ce mai multă implicare și o constanță în antrenamente și mai ales la meciurile oficiale. Faptul că sunt mai mici cu 2 ani de zile nu este o scuză și consider că trebuie muncit mai mult în perioada următoare. Trebuie evidențiat la acest joc George Mihu care a făcut un joc bun atât în apărare cât mai ales în faza ofensivă.

Pentru această partidă, din lotul de 12 sportivi unul singur a fost de vârsta competiției, adică născut în 2005, 6 sunt născuți în 2006 și 5 în 2007, deci cu unul sau doi ani mai mici decât adversarii noștrii și eu spun că în viitor se poate forma un nucleu bun chiar foarte bun alcătuit doar din brăileni care să ne reprezinte cu succes în competițiile naționale”, ne-a declarat Mircea Totolici, antrenorul și președintele clubului Cuza Pirates Brăila.

La acest meci, Cuza Pirates a deplasat următorul lot de jucători: Denis Matei, George Mihu, Vlad Doagă, Rareș Perianu, Mircea Balcan, Robert Staicu, Alexandru Gurgu, Robert Milcu, Rareș Iliescu, Dan Tănase, Dragoș Vasile, Teodor Grama.

Tot în weekend-ul trecut, echipa U14 de la Cuza Pirates a participat la un turneu la Galați. Formația brăileană a pierdut două jocuri, 43-58 cu

Academia de Baschet Phoenix Galați și 57-71 cu Fly Oc Constanța și a câștigat cu 47-37 partida cu CSM Focșani.

După acestă competiție echipa pregătită de Andrei Ciubotariu se menține pe locul al treilea în grupă.

Cuza Pirates a deplasat la Galați următorul lot dejucători: Cristian Chirac, Andrei Stroe, Luca Ionică, Rareș Moroianu, Robert Caloianu, Andrei Broască, Cezar Dorobanțu, Matei Grama, Matei Grigore, George Calu, Sebastian Iuga, David Gheorghe, Denis Surdeanu, Ștefan Popescu, Darius Căpităneanu, Calvete Massimo.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro