Mergi la conţinutul principal

Cursuri gratuite de calificare pentru şomeri

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila organizează cursuri de formare profesională gratuite pentru şomerii aflaţi în evidenţa agenţiei. Pentru trimestrul I al anului 2014, şomerii interesaţi se pot înscrie la următoarele cursuri de formare profesională: confecţioner asamblor articole textile (nivel studii: minim 6 clase); confecţioner construcţii metalice (nivel studii: minim 6 clase); lucrător în tâmplărie (nivel studii: minim 6 clase); lucrător structuri pentru construcţii (nivel studii: minim 6 clase); măcelar (nivel studii: minim 6 clase); formator (nivel studii: minim liceul); comunicare în limba engleză (nivel studii: minim liceul).

"Cheltuielile vor fi suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, inclusiv pentru efectuarea analizelor medicale specifice fiecărei meserii. Pentru şomerii care vor efectua naveta pe perioada cursului, se vor deconta abonamentele/biletele de transport", a precizat Monica Bratu, director executiv al AJOFM Brăila.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul AJOFM Brăila, din B-dul Dorobanţilor, nr. 603-605 sau la sediul Centrului de Formare Profesională al agenţiei, din str. Sergent Tătaru, nr. 2, corp B, etaj 3 (în curtea Grupului Şcolar "Mihail Sebastian"), sau la telefon 0239/613.034.
Şomerii care doresc să se înregistreze în evidenţa agenţiei în vederea obţinerii unui loc de muncă şi pentru a participa la măsurile active oferite de agenţie (informare, consiliere, medierea muncii, formare profesională), se vor prezenta la sediul AJOFM Brăila, din B-dul Dorobanţilor 603-605, parter modulele 2 sau 3, unde vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, actele de studii şi de calificare, carnetul de muncă, în cazul persoanelor provenite din muncă, adeverinţă medicală, din care să rezulte că este apt de muncă sau are, eventual, restricţii medicale.
În cazul neîncadrării în muncă, cererea în vederea medierii trebuie reînnoită la 6 luni. Şomer înregistrat este persoana în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, care nu are loc de muncă, este aptă de muncă şi disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro