Mergi la conţinutul principal

Cum a scăldat-o Simionescu în cazul “asasinării” lui Liviu Dragnea

Aurel Simionescu nu se dezminte. Omu’ ăsta, care toată viaţa lui s-a dat după cireş, a scăldat-o din nou cu graţie, în cazul “asasinării” lui Liviu Dragnea.

Pentru cei mai tineri merită să amintim că Aurel Simionescu (PSD) nu este orişicine. Simionescu a condus judeţul Brăila (în calitate de preşedinte al CJ Brăila, în perioada 2000-2004), apoi a fost senator de Brăila (2004-2008), după care a condus şi municipiul Brăila, în calitate de primar, vreme de 8 ani (2008-2016). Aşadar, dacă Brăila arată dezastruos în acest moment este şi “meritul” lui Simionescu, care nu a ştiut, nu a putut sau nu a vrut să dezvolte comunitatea pe care a păstorit-o.

Retras acum la pensie, Simionescu ar putea să aibă nişte opinii mai relaxate, mai dezinvolte. Adică să spună lucrurilor pe nume. O primă ocazie a avut-o zilele trecute, atunci când a fost întrebat de reporterii Obiectiv - Vocea Brăilei ce crede despre aşa-zisa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea. O asemenea temă ofertantă merită răspunsuri tranşante, indiferent că acestea sunt pro sau contra lui Dragnea. Aşadar, Simionescu putea să jongleze nestingherit cu cuvintele, căci, cum ziceam, subiectul era un aspirator de opinii. Când colo, Aurel Simionescu a ales încă o dată calea ambiguităţii, a opiniei întortocheate, fără nerv şi fără finalitate. Cam cum a fost cariera lui politică, cităm din declaraţia dată de Simionescu ziarului Obiectiv: “Deja intrăm într-o zonă pe care nu pot să o apreciez. Astea sunt spusele dumnealui (Liviu Dragnea - n.r.). Dumnealui ştie mai bine. Eu ce pot să mai spun? Exprimările astea cu «statul mafiot» le-am văzut şi de stânga şi de dreapta, aşa că nu ştiu în ce măsură ele sunt sau nu sunt reale. Dar mi se pare că exprimările de genul acestea sunt într-un format din acesta... fiecare când are ceva de spus pune un cuvânt mai dur acolo în exprimarea lui. Dar nu pot să mă pronunţ. Lucrurile sunt mai mult decât sensibile. Este vorba despre o percepţie personală totuşi. Eu nu pot să mă pronunţ. Dar dacă este aşa într-adevăr, nu putem să neglijăm situaţia. Capătă nişte nuanţe care pot deveni periculoase”. (Aurel SMINTIONESCU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro