Mergi la conţinutul principal

Cum alegi ceea ce nu se poate alege?

Mă refer la posibile schimbări majore de percepţie a crizei de către populaţie. Aproape că nu-i nimic de aşteptat şi nimic de gestionat. Totul va curge lin spre un vot alb, decolorat, de inerţie. Criza nici nu se va termina în septembrie, nici nu "va pleca" aiurea, ci se va consolida încet şi sigur. Abia peste doi, trei ani se va face nota de plată, când Traian Băsescu va fi fost ales preşedinte de mult timp. Am făcut aceste mici precizări pentru a arăta că în România se poate face politică cu oarece subtilitate, precizie şi maximă eficienţă. Din cele mai neaşteptate surse ne parvin informaţii contradictorii. Într-un adevărat dezmăţ de declaraţii gonflate, făcute fără noimă şi pic de ruşine, Traian Băsescu este "responsabil, curajos şi realist". Dă senzaţia că nu mai face calcule politice sau meschine combinaţii, ci este preocupat în exclusivitate de binele poporului. Asta nu înseamnă că este, în mod obligatoriu, şi adevărat. Dar sentimentul de "bine" va anima suficient electorat cât să ducă votul final acolo unde deja îi este locul: în urna lui Traian Băsescu.

De cealaltă parte, Mircea Geoană şi Crin Antonescu nici nu pot fi numiţi contracandidaţi. E suficient doar să te uiţi la Mircea Geoană, nu să-l mai şi asculţi, ca să auzi ţâşnind din toate tobele roşii un singur cuvânt: populism. Chiar merită să dăm şi definiţia exactă a cuvântului: atitudine favorabilă satisfacerii dorinţelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia. La Crin Antonescu treaba stă invers. E în regulă cât vorbeşte. Abia când tace, mimând responsabilitatea în acele "poze" pline de dramatism, pe fruntea lui începe să zbiere un alt cuvânt: demagogie. Se merită şi aici redată una din multele definiţii pe care le suportă cuvântul: atitudine politică constând în înşelare prin promisiuni şi lozinci ademenitoare. Împreună, Mircea Geoană şi Crin Antonescu ar putea forma un cuplu de zile mari. Amândoi au o problemă cu Traian Băsescu. Amândoi au o nevoie acută de a fi preşedinţi pentru a-l distruge pe Traian Băsescu. Amândoi, de câte ori sunt întrebaţi de situaţia copiilor abandonaţi, starea politicii internaţionale, planurile economice de viitor sau drepturile femeii, încep cu Traian Băsescu. Amândoi nu există decât prin Traian Băsescu. Dacă mâine Traian Băsescu ar ieşi din decor, i-ar lăsa cu buzele umflate.
Dacă de bătaie tot nu scapi, cum alegi s-o încasezi? De la Traian Băsescu sunt sigur că voi obţine o batistă să mă şterg de sânge. Îmi va fi oferită cu politeţe şi sobrietate. În schimb, Mircea Geoană va face tot posibilul să mă convingă că tocmai mi-a dat să beau nectar, şi nu-i place să-l contrazici, Ion Iliescu i-a explicat că succesul în politică este să nu fii contrazis niciodată. În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, rămân la părerea că suntem într-un film. Chiar dacă ne dă sângele, el ne spune că-i de jucărie.
Cum alegeţi să mâncaţi bătaie?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro