În primă fază, aţi observat, când un asemenea proiect este un embrion ideatic, schiţat pe un petec de hârtie, primarul ori preşedintele de CJ, oricare ar fi acesta, defilează cu el prin faţa presei, arogându-şi drepturile paterne. Le vorbeşte brăilenilor despre importanţa crucială a investiţiei şi despre felul în care aceasta va influenţa mediul de afaceri brăilean, şomajul, nivelul de trai. Apoi, încet-încet, proiectul se dovedeşte a fi de neimplementat. Fie pentru că investitorii sunt nişte hoţomani, fie pentru că n-are nimeni de gând să bage bani într-un oraş în care oportunităţile sunt vai mama lor, fie pentru că nu ştiu care minister nu vrea să finanţeze o gogomănie, fie pentru că niciun politician brăilean nu este în stare să facă lobby pentru oraşul său, fie pentru că, pur şi simplu, n-a fost să fie. Ei, în momentul ăla, lumea se dă la fund. Primarul sau preşedintele CJ nu-şi mai arogă drepturile paterne pentru ideea cu pricina. Toţi se fac că uită ori aruncă responsabilitatea pe fostul, pe foştii, pe investitorii fantomă, pe soartă, pe Dumnezeu ori pe criză. Undeva, ceva, cineva, întotdeauna altcineva, este vinovat pentru eşec.
Fireşte, studiile, desenele, machetele, călătoriile în goana după investitori pentru poduri şi aeroporturi au costat bani frumoşi din buzunarul brăilenilor, însă ce mai contează? S-au cheltuit într-un scop nobil. De unde s-au dat zeci de miliarde pentru un patinoar, investiţie care nu va fi amortizată probabil secolul ăsta, de unde s-au pompat bani în cumpărarea de imobile pentru Consiliul Judeţean, bani pierduţi în piaţa imobiliară acum aflată la pământ, de unde s-au scurs fonduri cu nemiluita în renovări ciudate, deszăpeziri fantomă şi plombări asfaltice pe timp de ploaie, se pot duce şi pe plimbări cu avionul, pe desene frumoase şi machete tridimensionale la care, privind, brăileanul poate visa cu ochii deschişi.
