Mergi la conţinutul principal

Cu tupeu pe şosea, la volanul unui Audi

• un brăilean de 30 de ani a plecat la drum chiar dacă nu avea permis, iar numerele de înmatriculare ale autoturismului expiraseră

 

Poliţiştii de frontieră brăileni au oprit, duminică, 12 februarie, pentru un control de  rutină, un autoturism Audi A4 înmatriculat provizoriu în România, care rula pe DJ 212, pe raza localităţii Tichileşti.

Aflat la volan, brăileanul D.D., în vârstă de 30 de ani, nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că persoana în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie, iar numerele provizorii aplicate pe autoturism sunt expirate de la sfârşitul lunii ianuarie 2017.

Poliţiştii de frontieră brăileni continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro