Mergi la conţinutul principal

Cu tupeu şi fără permis la volanul unui «Audi A4»

Un brăilean de 34 de ani s-a urcat la volanul unui autoturism "Audi A4", deşi nu avea permis de conducere. Nu a reuşit să treacă neobservat de oamenii legii.
În ziua de 13 martie, la ora 11.25, poliţişti de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Dorului, din municipiu, pe Ion S. (34 de ani), din Brăila. Acesta conducea autoturismul, fără a fi posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 335 din Codul penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro