Mergi la conţinutul principal

CSM Bucureşti, campioana Europei!

CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor la sezonul de debut în cea mai puternică întrecere a cluburilor! În marea finală, echipa antrenată de danezul Kim Rasmussen a învins-o la loviturile de departajare pe Gyor, scor 4-1, după 22-22 în primele 60 de minute şi 25-25 la finalul celor două reprize suplimentare, potrivit Digisport.
După ce a câştigat clar semifinala cu Vardar Skopje cu 27-21, CSM Bucureşti a făcut un joc excelent în apărare, un mare merit având antrenorul Kim Rasmussen, care a făcut o serie de mişcări tactice inspirate. După ce Jelena Grubisic a apărat foarte bine poarta în timpul meciului, Rasmussen a introdus-o pe final pe brazilianca Mayssa Pessoa, iar aceasta a avut câteva intervenţii excelente, punând umărul la intrarea în prelungiri, pentru ca apoi să apere două aruncări de la 7 metri la şuturile de departajare. Cea mai bună jucătoare a fost însă suedeza Isabelle Gullden, autoare a 15 goluri (una dintre ele la loviturile de departajare).
CSM Bucureşti a condus cu 2-1, dar apoi Gyor a trecut la conducere şi a avut maxim două goluri în plus, 9-7 (20) şi 10-8 (21), însă echipa noastră a egalat şi a intrat la pauză cu un gol în plus, 13-12.

Un final de infarct

În repriza a doua, CSM a făcut 14-12 (33), dar apoi a ratat desprinderea, iar Gyor a revenit în avantaj, după 3 goluri consecutive, 15-14 (38). CSM a rămas în permanenţă aproape de vicecampioana Ungariei şi chiar a condus cu 18-17 (46) şi 19-18 (49), dar Gyor conducea cu 21-19 când mai erau 5 minute de jucat. Finalul timpului regulamentar a fost incandescent, dar CSM a reuşit să revină şi să egaleze la 21-21, Gorbicz a adus-o pe Gyor în avantaj în ultimul minut, dar Torstensson a egalat, 22-22, când mai erau doar câteva secunde.
Debutul prelungirilor a fost mai bun pentru echipa maghiară, care a încheiat prima repriză cu scorul de 24-22 în favoarea sa. CSMB a revenit din nou în partea a doua şi a reuşit egalarea din 7 metri, cu două secunde înainte de final.
La aruncările de departajare, Gullden, Martin, Rodrigues şi Brădeanu au transformat pentru CSM, iar Kovacsics pentru Gyor. Mayssa Pessoa a apărat şuturile expediate de Groot şi Loke.
Gyor câştigase de două ori trofeul în ultimii trei ani (2013, 2014).
România a mai câştigat de două ori cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, când aceasta se numea Cupa Campionilor Europeni, Ştiinţa Bucureşti (1961) şi Rapid Bucureşti (1964). Universitatea Timişoara a jucat finala în 1973, Ştiinţa Bacău în 1986, iar Oltchim Rm. Vâlcea a disputat finala Champions League în 2010.

Loturile din finală:

CSM Bucureşti: Jelena Grubisic, Mayssa Pessoa, Alina Iordache - Isabelle Gullden (15 goluri), Iulia Curea, Ana Paula Rodrigues Belo (2), Line Anna Ryborg Jorgensen, Cristina Vărzaru (1), Bianca Bazaliu, Aurelia Brădeanu (1), Linnea Torstensson (3), Cristina Nan, Ekaterina Vetkova, Carmen Martin Berenguer (4), Oana Manea (3), Maria Fisker. Antrenor: Kim Rasmussen.
Gyor: Kari Aalvik Grimsbo, Eva Kiss - Jana Knedlikova (1), Ida Alstad, Heidi Loke (8), Anette Emma Hudak, Julia Harsfalvi, Anita Gorbicz (1), Aniko Kovacsics (3), Linn Jorum Sulland (3), Rita Lakatos, Eduarda Amorim (5), Adrienn Orban, Cornelia Groot (4), Yvette Broch (1), Gabriella Toth. Antrenor: Martin Ambrosio.
Au arbitrat Kjersti Arntsen, Guro Roen (ambele din Norvegia); delegaţi EHF: Carmen Manchado Lopez (Spania), Mona Forstrom (Finlanda).

Premii pentru jucătoare

După ce CSM Bucureşti a reuşit cea mai mare performanţă a unei echipe de club a României, din ultimii 30 de ani, preşedintele grupării din Capitală, Bogdan Vasiliu, a dezvăluit câţi bani va câştiga clubul din partea Federatiei Europene de Handbal, scrie Digisport.
„În jur de 300.000 de euro am câştigat după acest succes. Din păcate, cu excepţia fotbalului, nu cred că mai există vreo disciplină sportivă care să fie recompensată pe măsură pentru câştigarea Ligii Campionilor", a declarat Vasiliu, pentru prosport.ro.
Suma este într-adevăr infimă, dacă o comparăm cu cea pe care o va primi câştigătoarea UEFA Champions League: peste 54 de milioane de euro va încasa învingătoarea dintre Atletico şi Real Madrid.
2016 este un an incredibil pentru CSM, care a câştigat şi trofeul Challenge Cup, la volei, după o dublă victorie în faţa turcoaicelor de la Trabzon. Challenge Cup este a treia competiţie valorică a continentului, după Liga Campionilor şi CEV Cup.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro