Mergi la conţinutul principal

CSM Brăila - locul întâi la «Cupa de vară», la kaiac canoe

Kaiacişti şi canoişti de la două cluburi din Tulcea, două din Galaţi şi de la CSM Brăila, au participat la cea de-a patra ediţiei a "Cupei de vară", competiţie ce s-a desfăşurat pe lacul Cătuşa din Galaţi. Ca de obicei, brăilenii au urcat pe podiumul de premiere, la aproape toate probele la care s-a concurat, iar în final au ocupat locul întâi în clasamentul pe cluburi.
"A fost o competiţie viu disputată, cu multe curse interesante ca derulare. La cadeţi şi la juniori II rezultatele noastre au fost foarte bune, în schimb nu pot spune acelaşi lucru şi despre evoluţiile jniorilor I. Pe ansamblu toţi sportivii noştri au făcut o repetiţie utilă înaintea concursurilor oficiale, rezervate juniorilor, care vor avea loc în această lună, la Bascov. DJST Brăila a acordat 72 de premii primilor trei clasaţi de la toate probele", a declarat antrenoarea emerită, Florentina Ion.

La kaiac 1, pe distanţa de 2.000 m, în concursul juniorilor III, podiumul a fost amanetat de sportivii de la CSM Brăila, ordinea trecerii liniei de sosire fiind următoarea: 1 Ciprian Sârbu, 2 Valentin Ghenov, 3 Ştefan Mureş. La proba de canoe 1 - 2000 m, de la aceeaşi categorie de vârstă, s-a impus tulceanul Cristian Baccela de la CSM Danubiu, pe locul al doilea s-a clasat brăileanul Paul Musceleanu. Brăileanca Bianca Tenia a câştigat proba de kaiac 1 - 2000 m fete. La kaiac 2 - 2000 m, juniori III, primele trei poziţii au fost adjudecate de brăileni. Pe locul întâi s-au clasat Cristian Ene şi Ciprian Sârbu, pe al doilea, Victor Văsii şi Mihai Ghionea, iar pe al treilea, Robert Calaver şi Andrei Trişcaru. Alexandru Bătrânu a trecut primul linia de sosire în proba de kaiac 1 - 1000 m, juniori I, iar colegul său de club, Ionel Bordeianu, s-a clasat pe poziţia a treia. Elvis Baltă a ocupat poziţia a doua pe podium, la kaiac 1 - 1000 m, juniori II şi tot pe acelaşi loc s-a clasat Victor Săraru la finalul probei de canoe 1 - 1000 m. La kaiac 2 - 1000 m, juniori II, Dragoş Voicilă şi Cătălin Neculai s-au clasat pe locul al doilea, iar Elvis Baltă şi George Niculescu, pe al treilea. Victor Săraru şi Gheorghe Viliman au ocupat poziţia a doua la canoe 2 - 1000 m, juniori II şi tot pe aceeaşi treaptă a podiumului de premiere au urcat Mihai Ivanov şi Alexandru Boţotoga, la finalul probei de canoe 2 - 1000 m, în concursul juniorilor I. La kaiac 1 - 1000 m, juniori III, primele trei locuri au aparţinut sportivilor de la CSM Brăila, ordinea sosirii fiind următoarea, 1 Cristian Ene, 2 Mihai Ghionea, 3 Victor Văsii. Tot la juniori III, pe aceeaşi distanţă, dar în proba de canoe 1, Paul Musceleanu s-a clasat pe locul al doilea. La juniori III, pe distanţa de 500 de metri, Bianca Tenia s-a impus în proba de kaiac 1. Alexandru Bătrânu s-a clasat pe locul al doilea, iar Mircea Constantin pe al treilea, la kaiac 1 - 200 m, juniori I şi tot în aceeaşi probă, dar la juniori II, Dragoş Voicilă a ocupat poziţia a doua.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro