Mergi la conţinutul principal

Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur

Internaţionalul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a câştigat, luni seară, pentru a doua oară, Balonul de Aur, trofeu ce a fost decernat în cadrul unei gale desfăşurate la Zurich.
Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo a plâns după ce a primit trofeul Balonul de Aur, el declarându-se extrem de emoţionat, informează fifa.com. Ronaldo a urcat pe scenă împreună cu fiul său.
"În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei de la echipa de club şi naţională. Fără ajutorul lor nu aş fi reuşit. Sunt foarte fericit. Acest trofeu este extrem de greu de câştigat. Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Iubita mea, prietenii mei, fiul meu. Este un moment extrem de emoţionant. Tot ce pot să spun este mulţumesc tuturor", a spus Cristiano Ronaldo, cu ochii în lacrimi.
El a fost îmbrăţişat pe scenă de fostul internaţional brazilian Pele şi de preşedintele UEFA, Michel Platini.

O carieră de aur

Portughezul i-a devansat pe francezul Franck Ribery (Bayern Munchen) şi pe argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona). Ronaldo, câştigător cu 27,99 la sută din totalul voturilor
Portughezul Cristiano Ronaldo a devenit câştigător al trofeului Balonul de Aur după ce a primit 27,99 la sută din totalul voturilor, în timp ce rivalii săi Lionel Messi şi Franck Ribery au fost votaţi de 24,72, respectiv 23,36 la sută din participanţii la scrutin, informează France Football.
Juriul a fost format din reprezentanţi mass-media, selecţioneri şi căpitani ai echipelor naţionale. Ronaldo, în vârstă de 28 de ani, a mai câştigat Balonul de Aur în 2008. El a marcat în 2013 67 de goluri în 56 de meciuri disputate. De asemenea, el a înscris toate cele patru goluri ale Portugaliei în dubla manşă cu Suedia, din play-off-ul de calificare pentru Cupa Mondială.
Finalist de şase ori în ultimii şapte ani la Balonul de Aur, el a fost al doilea în 2009, 2011 şi 2012.
De asemenea, Cristiano Ronaldo este primul portughez care a câştigat de două ori Balonul de Aur. Anterior, el se afla la egalitate cu Eusebio şi Luis Figo, care au primit acest premiu câte o dată.

Pele a primit un Balon de Aur de onoare

Fostul internaţional brazilian Pele, în vârstă de 73 de ani, a primit un trofeu Balonul de Aur de onoare, în cadrul galei FIFA de la Zurich. După primirea trofeului, Pele a fost aplaudat în picioare de întreaga sală.
"Am câştigat Cupa Mondială de trei ori, dar în acea vreme nu exista Balonul de Aur. Însă FIFA a decis să-mi ofere unul", declara Pele, cu câteva ore înainte de ceremonie.
Momentul a fost prezentat de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi de reprezentantul France Football, François Morinière.
Tot în gala de la Zurich, fostul conducător al Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge, a primit trofeul prezidenţial FIFA, decernat unei "personalităţi remarcabile a sportului", iar Federaţia de Fotbal din Afganistan a primit premiul pentru fair-play.
Fostul fotbalist brazilian Pele a declarat că vrea să "împartă" acest trofeu cu toţi oamenii buni care i-au fost alături de-a lungul carierei, informează fifa.com.
"I-am promis familiei mele că nu voi plânge, dar sunt emoţionat. În primul rând vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat sănătate să joc atât de mulţi ani. Evident, nu am jucat singur. Atunci când se vorbeşte despre prietenii mei, oamenii se gândesc la jucători, dar nu trebuie să îi uităm nici pe cel care curăţa ghetele, pe masor... Am avut alături mulţi oameni buni şi vreau să împart cu ei acest trofeu. Am câştigat multe trofee şi premii, dar îmi doream şi eu Balonul de Aur, şi nu se putea să îl primesc, pentru că nu jucam în Europa. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să îmi completez colecţia de trofee", a spus Pele.
La evenimentul de luni asistă numeroase personalităţi, între care şi legende ale fotbalului brazilian. Alături de Pele, câştigător al Cupei Mondiale în 1958, 1962 şi 1970, au fost prezenţi la gală şi alţi câştigători ai titlului mondial cu Brazilia: Amarildo (1962), Bebeto (1994), Cafu (1994, 2002) şi Ronaldo (1994, 2002).
În cadrul galei, top modelul Adriana Lima, fostul internaţional brazilian Ronaldo şi fotbalistul Neymar au vorbit despre ediţia din 2014 a Cupei Mondiale, ce va fi găzduită de Brazilia.
De asemenea, la Zurich a avut loc un moment muzical susţinut de interpretul brazilian Marc Sway.
Ceremonia a fost prezentată de modelul brazilian Fernanda Lima şi de fostul internaţional olandez Ruud Gullit.

Jupp Heynckes - cel mai bun antrenor

Fostul tehnician al echipei Bayern Munchen, Jupp Heynckes, a primit trofeul pentru cel mai bun antrenor al anului 2013, acesta declarând că pentru el înseamnă mult un astfel de trofeu la final de carieră, informează uefa.com.
"Sunt extrem de recunoscător pentru acest premiu. Să primesc un premiu la finalul carierei mele înseamnă mult. Nu este doar meritul meu, ci şi al clubului Bayern Munchen şi al tuturor celor care au lucrat cu mine în această perioadă. Am avut norocul de a avea jucători de clasă mondială, care au avut prestaţii extraordinare. Şi staful a avut o contribuţie importantă. Vreau să le mulţumesc tuturor care m-au ajutat să formez această echipă învingătoare. Poate că în urmă cu zece ani nici măcar nu aş fi visat la aşa ceva. Sunt copleşit şi fericit că mă aflu aici", a spus Heynckes.
Premiul i-a fost înmânat tehnicianului german de către selecţionerul Angliei, Roy Hodgson.
Pentru acest trofeu, alături de Heynckes au mai fost finalişti Alex Ferguson (Manchester United, retras la finalul sezonului trecut) şi Jurgen Klopp (Borussia Dortmund).
Heynckes, care a pregătit până în iunie 2013 formaţia Bayern Munchen, a câştigat anul trecut Liga Campionilor, campionatul Germaniei şi Cupa Germaniei.

Eusebio, omagiat

Legendarul internaţional portughez Eusebio a fost omagiat, luni seară, la Zurich, în cadrul galei de decernare a Balonului de Aur, în care participanţii au putut urmări un filmuleţ despre fostul fotbalist. Eusebio a încetat din viaţă la 5 ianuarie.
Considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, Eusebio, supranumit "Pantera Neagră", a câştigat de 11 ori campionatul cu Benfica, de cinci ori Cupa Portugaliei şi Cupa Campionilor Europeni.

Ibrahimovici a obţinut premiul Puskas, pentru cel mai frumos gol al anului

Fotbalistul echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, a obţinut premiul Puskas, pentru cel mai frumos gol al anului, el primind trofeul în cadrul galei FIFA Balonul de Aur, luni, la Zurich.
Au mai fost nominalizaţi pentru acest premiu sârbul Nemanja Matici (Benfica Lisabona) şi brazilianul Neymar (FC Barcelona).
Zlatan Ibrahimovici a câştigat premiul Puskas pentru un gol marcat la 13 noiembrie 2012, la un meci amical Suedia - Anglia.
Matici s-a aflat pe lista finaliştilor pentru o reuşită din 13 ianuarie 2013, de la partida Benfica Lisabona - FC Porto, din campionatul Portugaliei, iar Neymar a ajuns finalist datorită unui gol înscris pentru Brazilia, în data de 15 iunie 2013, la un meci cu Japonia, din Cupa Confederaţiilor.

Piţurcă l-a preferat pe Messi

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni seară, după ce portughezul Cristiano Ronaldo a primit trofeul Balonul de Aur, că ar fi preferat ca argentinianul Lionel Messi să fie câştigătorul.
"Aş fi preferat să câştige Messi, este cel mai valoros jucător de pe această planetă, este un fenomen. La mare depărtare este Cristiano Ronaldo. Probabil Ronaldo a meritat anul ăsta, are mai multe goluri marcate. Probabil a devenit o obişnuinţă să câştige argentinianul în fiecare an. Nu mai sunt foarte mulţi jucători valoroşi în ziua de azi. Fotbalul se bazează mai mult pe forţă", a spus Victor Piţurcă la Sport.ro, citat de prosport.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro