Mergi la conţinutul principal

Cristian Preda susţine comasarea alegerilor, uninominalul într-un tur şi renunţarea la pragul electoral

"Sunt de acord cu organizarea viitoarelor alegeri locale şi legislative în aceeaşi zi. Nimeni nu va risca, de altfel, să ceară date diferite, adică importante costuri suplimentare într-o perioadă în care resursele bugetare sunt drămuite", precizează Preda, explicând că există o serie de probleme ce trebuie rezolvate, dar niciuna nu este "majoră".
Una dintre aceste probleme "tehnice" pe care le ridică europarlamentarul este cea a numărului de parlamantari, comentând că "probabil consensul va fi realizat în jurul păstrării bicameralismului", dar cu reducerea semnificativă a numărului de deputaţi şi senatori. "Sper că Opoziţia a înregistrat nuanţa din discursul Preşedintelui de acum câteva săptămâni", atrage atenţia Preda.
O altă problemă este desenarea colegiilor, eurodeputatul menţionând că legea obligă o retrasare după fiecare recensământ (următorul având loc în toamnă), pe lângă faptul că scăderea numărului de aleşi va influenţa acest aspect.

Eurodeputatul apreciază că opoziţia probabil va refuza votul majoritar în două tururi

Cea de-a treia problemă ridicată de Cristian Preda este legată de formula electorală, acesta afirmând că există trei variante: actualul sistem, votul majoritar într-un tur şi cel majoritar în două tururi. Eurodeputatul apreciază că opoziţia probabil va refuza votul majoritar în două tururi, deoarece a fost propus de Traian Băsescu în 2007, ceea ce lasă doar două variante.
"PSD şi PDL au anunţat că ar prefera votul majoritar într-un tur. UDMR se teme de renunţarea la orice dimensiune proporţionalistă. PNL nu a spus nimic relevant în această privinţă", spune Preda.
Acesta explică în continuare că, dacă se ajunge la majoritar într-un tur, "ar fi raţional să se renunţe la pragul electoral". "Dacă în 2012 se va vota după regula «primul clasat câştigă mandatul», atunci nici pragul procentual, nici cel alternativ nu vor putea fi menţinute. Ar fi iraţional", spune democrat-liberalul, care mai adaugă că o astfel de reformă ar avantaja mici formaţiuni şi ar democratiza scrutinul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro