Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cristian Dan a cistigat editia a IV-a a Cupei Braicar

La editia din acest an a Cupei Braicar la sah rapid au participat sapte seniori si un jucator de doar opt ani, Florin Rolea, care a reprezentat-o pe matusa sa, Anisoara Dumitru, tot salariata a Braicar.
La finalul celor sapte runde, locul intii cu maximum de puncte, i-a revenit lui Cristian Dan, candidat maestru in sah, cel care de altfel a cistigat toate editiile anterioare. Pe locul al doilea s-a clasat Gigel Nanescu, 5 puncte si jumatate, iar pe al treilea, cu un punct mai putin, Nicusor Gheorghe.
Florin Rolea a ocupat pozitia a cincea, dar la fel ca si jucatorii de pe podium, a primit premii atit din partea directorului Cornel Sandulescu cit si din partea sindicatului Transloc, reprezentat de Ionel Piticas.
"Intotdeauna am fost alaturi de cei care au avut o initiativa si care au fost capabili sa organizeze o competitie. Aceasta a patra editie a turneului de sah, cupa Braicar, s-a desfasurat intr-o atmosfera placuta si ii felicit pe toti concurentii pentru modul in care s-au implicat", a declarat directorul general al SC Braicar SA, Cornel Sandulescu, la festivitatea de premiere.
Primii trei clasati si Florin Rolea au primit premii in bani din partea conducerii administrative, diplome si premii in bani din partea sindicatului Transloc. De fapt, toti concurentii au primit diplome de participare si de asemenea, a mai fost oferit un premiu de catre Ionel Balcan, vicepresedintele clubului Orizont 64, cel care a asigurat arbitrajul si partea logistica a acestei competitii.
"In Braila doar doua institutii organizeaza competitii de sah, Braicar si Drumuri si Poduri, dar ambele turnee devin tot mai puternice pe an ce trece. La aceasta editie a cupei Braicar au fost meciuri mult mai tari decit anul trecut, iar o surpriza placuta a reprezentat-o prezenta lui Florin Rolea, un jucator care anul acesta a fost prezent si la finala Campionatului National de la Voineasa", a declarat Ionel Balcan, arbitrul competitiei.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii