Mergi la conţinutul principal

Criminalul surdo-mut rămâne 22 de ani în închisoare

* în luna ianuarie, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe "Mutu" la 22 de ani închisoare, menţinând sentinţa dată de Tribunalul Brăila în octombrie 2010 * deşi procurorii au contestat sentinţa, considerând că "Mutu" a primit o pedeapsă prea mică, judecătorii nu le-au dat câştig de cauză

Criminalul surdo-mut Mihai Negoiţă a rămas cu pedeapsa iniţială, 22 de ani de închisoare. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei de condamnare a celui care a ucis-o cu bestialitate pe Elisabeta Dogărescu, inspectorul executiv al Asociaţiei Surzilor din Brăila.
În data de 26 ianuarie, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe "Mutu" la 22 de ani închisoare, menţinând astfel sentinţa dată de Tribunalul Brăila în octombrie 2010. După ce instanţa brăileană s-a pronunţat, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au declarat apel la Curtea de Apel (CA) Galaţi, considerând că pedeapsa aplicată lui Negoiţă este prea blândă. Procurorii afirmau că acesta ar trebui să fie închis pe viaţă, deoarece şi-a premeditat acţiunea, a dat dovadă de o cruzime de nedescris şi nu a regretat nicio clipă că a ucis o femeie nevinovată, iar atitudinea lui faţă de anchetatori a fost zeflemitoare şi amuzată. În plus, Negoiţă mai are pe conştiinţă o femeie moartă, pe care, în urmă cu câţiva ani, a violat-o şi a jefuit-o, victima decedând ulterior din cauza rănilor căpătate în timpul agresiunii. Procurorii brăileni nu au obţinut însă câştig de cauză, apelul fiind respins de Curtea de Apel Galaţi.
Nici procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nu au fost mulţumiţi de decizia instanţei, astfel că au făcut recurs împotriva sentinţei, procesul mutându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii bucureşteni nu au "votat" însă, nici de această dată, în favoarea procurorilor. "Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr.18/A din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul Negoiţă Mihai. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 10 mai 2011. Definitivă", se arată în sentinţa Înaltei Curţi.
Pe data de 6 octombrie 2010, autorul celei mai sângeroase crime din ultimii ani, Mihai Negoiţă, a fost condamnat la 22 de ani închisoare de magistraţii Tribunalului Brăila. Sentinţa a venit la mai bine de un an de când "Mutu" i-a luat viaţa Elisabetei Dogărescu, inspectorul executiv al Asociaţiei Surzilor din Brăila.
Desi, iniţial, surdo-mutul criminal a fost cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie, ulterior judecătorii au schimbat încadrarea juridică în omor calificat şi furt calificat. Inculpatul Mihai Negoiţă a fost condamnat la o pedeapsă principală de 21 de ani închisoare pentru omor calificat împotriva victimei Dogărescu Elisabeta, faptă săvârşită la data de 26 august 2009. "Mutu" a mai primit şi o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru furt calificat în dauna părţii vătămate. În urma contopirii pedepselor, a adăugării unui rest de pedeapsă rămas nexecutat şi a unui spor de pedeapsă, inculpatul a adunat, în total, 22 de ani de închisoare.

Crima de la surdo-muţi, cea mai sângeroasă din ultimii ani

Oribila crimă de la surdo-muţi, ce a şocat întreaga comunitate din cauza cruzimii cu care a fost comisă, a avut loc în ziua de 26 august 2009, când Elisabeta Dogărescu a fost găsită fără suflare chiar la locul de muncă. Cu ocazia cercetării la faţa locului, oamenii legii au descoperit că victima fusese pur şi simplu mutilată, prezentând la nivelul capului, pe torace şi pe mâini multiple urme de violenţă şi având hainele murdare de sânge. Mihai Negoiţă, surdo-mutul din comuna Racoviţa, îi zdrobise capul femeii cu o sticlă de şampanie goală găsită prin încăpere. Deşi s-a făcut nevăzut imediat după comiterea crimei, "Mutu" a intrat în cercul de suspecţi încă de la începutul anchetei, după ce s-a concluzionat că acesta fusese invitat la sediul Asociaţiei, alături de alte persoane, pentru a-şi plăti cotizaţia în calitate de membru restanţier. La exact o săptămână de la oribila crimă, anchetatorii au reuşit să-l prindă pe asasin, fiind sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii - Secţia Brăila, prin urmărirea telefoanelor mobile pe care acesta i le-a sustras victimei.
Potrivit anchetatorilor, crima a fost sesizată în jurul orei 13.30 de un taximetrist, care a găsit cadavrul Elisabetei Dogărescu la sediul Asociaţiei Surzilor din Brăila. Din raportul medico-legal a reieşit că moartea Elisabetei Dogărescu a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirarea în căile respiratorii a sângelui şi fragmentelor de oase provenite în urma zdrobirii craniului cu o sticlă de şampanie. La audieri, "Mutu" a recunoscut că, în ziua crimei, în jurul orei 11.30, s-a aflat în holul Asociaţiei aşteptând să îi vină rândul să intre în biroul Elisabetei Dogărescu, spunând că a mai văzut câţiva surdo-muţi aşteptând. Acesta le-a spus anchetatorilor că şi-a plătit cotizaţia de 150 de lei, primind şi chitanţă, a plecat apoi din birou, unde nu a stat decât 5 minute, şi s-a îndreptat către magazinul "Dunărea". Ulterior ar fi ajuns în Piaţa Halelor, unde s-a uitat la nişte măcelari care tăiau porcii, explicând astfel împrejurările în care i-au fost murdărite hainele de sânge, apoi a mers acasă, în comuna Racoviţa. Chitanţa pretinsă că ar fi fost primită de inculpat nu a fost însă găsită de anchetatori asupra criminalului sau la domiciliul acestuia, asta pentru că nu-i fusese eliberată, întrucât nu îşi plătise cotizaţia.
Pe data de 3 septembrie, instanţa a emis pe numele lui Negoiţă mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, acesta fiind prelungit ulterior. Procurorii brăileni l-au trimis în judecată pe Negoiţă pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat deosebit de grav şi tâlhărie. Două luni la rând, surdo-mutul a negat că ar fi ucis-o pe femeie şi că ar fi aflat de eveniment de la ştiri, însă, pus în faţa probelor de necontestat, acesta şi-a recunoscut, în final, fapta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro