Mergi la conţinutul principal

Cosmin Necoară a fost trimis la echipa a doua

Luni dimineaţă Cosmin Necoară s-a pregătit alături de colegii săi de la prima formaţie, însă după-amiază jucătorul nu a mai fost primit la antrenament. Având deja un contract cu CF Brăila, fundaşul a refuzat să semneze o nouă înţelegere. Drept răzbunare, conducerea clubului a hotărât ca acesta să se pregătească cu echipa a doua, chiar dacă asta înseamnă noi probleme pentru apărarea echipei.
Neavând prea multe soluţii pentru linia defensivă, antrenorului Alin Pânzaru nu i-a picat bine această decizie însă tehnicianul consideră că regulamentul de ordine interioară al clubului trebuie respectat.
"Necoară este un jucător important în angrenajul echipei, dar dacă şefii clubului au hotărât ca el să meargă la echipa a doua, nu avem ce face, trebuie să respectăm această decizie şi să căutăm soluţii pentru acoperirea acestui post", a declarat Pânzaru, pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei".
Contactat telefonic, Necoară s-a arătat surprins de această mutare a sa în planul al doilea, dar a spus că se va antrena cu aceeaşi determinare şi la echipa a doua.
"M-a surprins decizia conducerii clubului, dar îi voi da curs. Eu sunt sub contract cu gruparea brăileană, aşa că voi fi prezent la antrenamentele conduse de Vasile Darie şi Adrian Baldovin. Sunt jucător profesionist şi nu-mi bat joc nici de munca mea, nici de munca altora. Am deja un contract în derulare şi nu văd de ce ar trebui să semnez altă înţelegere. Îmi pare rău că pierd o săptămână din cantonamentul centralizat, dar am primit un program de pregătire de la antrenorul Alin Pânzaru şi îl voi respecta întocmai", a declarat Cosmin Necoară.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro