Mergi la conţinutul principal

Copiii tremură de frig în clase

* şi la "Istrati", din cauza economiilor ce trebuie făcute la buget, elevii şi profesorii dârdâie în clase * cele mai multe şcoli au amânat cât au putut furnizarea căldurii, tot din lipsa banilor

Cei 90 de copii de la Grădiniţa nr. 56, grupele cu program normal, stau în frig de mai bine de două săptămâni. Un părinte revoltat ne-a sesizat acest lucru, precizând că i se pare inadmisibilă situaţia, pentru că se pot îmbolnăvi copiii.
Ieri dimineaţă, într-una din clasele grădiniţei funcţiona un calorifer electric, însă acesta cu greu reuşea să dezmorţească atmosfera. Copiii erau îmbrăcaţi cu hăinuţe mai groase, însă situaţia nu părea să-i deranjeze prea tare. Bucuria colorării şi a jocului, plăcerea de a veni la grădiniţă păreau a nu fi umbrite de lipsa gradelor din termometru. "Am înţeles că este o situaţie de moment, se mai întâmplă, nu am făcut o nenorocire din asta. I-am îmbrăcat mai gros şi nu a fost nicio problemă. Oricum, am înţeles că după vacanţă situaţia se va rezolva", ne-a spus o mămică.
Nemulţumit de situaţie era însă directorul unităţii, care ne-a explicat că frigul din clase a fost provocat de birocraţia care a dat peste cap toate calculele conducerii. "În iulie am primit bani pentru investiţii şi am considerat potrivit să ne instalăm o centrală termică. Căldura furnizată de CET nu ne mulţumea şi plăteam şi o mulţime de bani. Am demarat atunci procedurile corespunzătoare, licitaţia pe site-ul specializat şi întocmirea documentaţiei. Noi avem două corpuri la grădiniţă şi în celălalt am montat centrală acum trei ani, dar nu ni s-au cerut atât de multe hârtii. Am dus dosarul şi tot ni se mai cerea în fiecare zi câte ceva. Am avut probleme şi cu faptul că noi avem clădirea doar în administrare, proprietar fiind Primăria. Aşa că lucrurile au mers greu. Cei care au executat lucrarea ne-au spus că termină cel târziu la 1 octombrie, dar întocmirea dosarului şi obţinerea aprobărilor au durat mai mult", a explicat directorul Florea Ion. Acum trei săptămâni dosarul a plecat de la Brăila la Ploieşti pentru a obţine aprobarea finală, dar şi acolo se întârzie. Administratorul grădiniţei, Steluţa Păun, ne-a explicat că aproape în fiecare zi se interesează de soarta dosarului, dar lucrurile merg foarte greu. Oricum, ea a ţinut să sublinieze că, după a constat că se întârzie foarte mult şi afară se face din ce în ce mai frig, conducerea grădiniţei a luat decizia de a se rebranşa la CET până când vor veni toate aprobările. Ieri dimineaţă doi muncitori deja lucrau la rebranşarea grădiniţei. Aşa că, după ce se întorc din săptămâna de vacanţă, copiii vor avea căldură.

Bugetele sărace ale şcolilor transformă clasele în congelatoare

Din cele 26 de şcoli şi grădiniţe racordate la CET, numai 16 au făcut cerere până acum să li se furnizeze căldură şi nici acestea nu s-au grăbit să deschidă vanele, în speranţa că vremea se va mai încălzi şi nu vor cheltui prea mult pe căldură în luna octombrie. Cele mai multe şcoli au început să aibă caloriferele calde abia acum câteva zile. Sunt însă şi şcoli în care caloriferele sunt încă reci. Una dintre acestea este Grupul Şcolar "Istrati". Aici frigul domneşte peste tot: în clase, în birouri, în cancelarie, iar încăperile orientate spre nord sunt adevărate congelatoare. Profesori şi elevi stau cu hainele pe ei şi aşteaptă 1 noiembrie, când vor da, în sfârşit, drumul la căldură. Acceptă situaţia aceasta pentru că în bugetul şcolii sunt prea puţini bani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro