Mergi la conţinutul principal

Copiii poligloţi ai cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt

Cei şase copii ai cuplului de actori Angelina Jolie - Brad Pitt doresc să rămână fideli stilului lor de viaţă „global" şi învaţă şapte limbi străine, afirmă presa americană, citată de contactmusic.com, transmite Digi24.
Angelina Jolie şi Brad Pitt, care au împreună şase copii - trei biologici şi trei adoptaţi -, îi încurajează pe fiii şi fiicele lor în eforturile acestora de a vorbi cât mai multe limbi străine, potrivit News.ro.

Fiecare învaţă altceva

Într-un interviu pe care l-a acordat, vineri, în emisiunea „Women's Hour" a postului BBC Radio 4, actriţa Angelina Jolie a făcut următoarea dezvăluire: „I-am întrebat ce limbi străine vor să înveţe. Shiloh învaţă khmer, care este limba din Cambodgia, Pax se concentrează pe vietnameză, Mad a început să înveţe germană şi rusă, Zahara vorbeşte deja franceză, Vivienne vrea să înveţe arabă, iar Knox învaţă limbajul semnelor".
Angelina Jolie, născută pe 4 iunie 1975, este o actriţă şi regizoare americană, câştigătoare a unui premiu Oscar şi a trei Globuri de Aur. A fost actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood, potrivit revistei Forbes, în 2009, 2011 şi 2014. De asemenea, a fost numită "cea mai frumoasă femeie din lume" de reviste precum Vogue, People şi Vanity Fair, iar alte publicaţii, ca Esquire, FHM şi Empire au numit-o "cea mai sexy femeie în viaţă".

A treia căsătorie a fost cu noroc

După divorţurile de actorii Jonny Lee Miller şi Billy Bob Thornton, Angelina Jolie s-a căsătorit cu actorul Brad Pitt, în august 2014, într-o ceremonie organizată pe domeniul castelului Miraval, reşedinţa pe care cuplul o deţine în sudul Franţei. Angelina Jolie şi Brad Pitt au împreună şase copii, dintre care trei adoptaţi - Maddox, născut în 2001 în Cambodgia, Pax, născut în 2003 în Vietnam, Zahara, născută în 2005 în Etiopia- şi trei biologici - Shiloh, născută în 2006, şi gemenii Vivienne şi Knox, născuţi în 2008.
Angelina Jolie, una dintre cele mai cunoscute actriţe din lume, a cărei viaţă personală au fost intens mediatizată în ultimele decenii, s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe proiecte umanitare şi sociale, precum cauza refugiaţiilor, conservarea naturii, dreptul la educaţie şi drepturile femeilor. A devenit ambasador al bunăvoinţei pentru ONU în 2001 şi, după ce a vizitat peste 40 de tabere de refugiaţi din peste 30 de ţări, pentru care a făcut donaţii consistente, ONU i-a acordat în 2012 titlul de Trimis Special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro