Mergi la conţinutul principal

Conpet Cireşu a condus cu 2-0 la pauză, dar a pierdut, 2-3, amicalul cu Metalosport Galaţi

Conpet a reuşit o primă repriză bună în amicalul de pe Siderurgistul, cu Metalosport Galaţi. Vârlan (min. 5), după o centrare a lui Marcel Gheorghe şi Stelian Nicoliţă (min. 22) lăsau să se înţeleagă că formaţia pregătită de Vasile Darie se îndrepta spre victorie în acest test de verificare de la Galaţi. Metalosport a redus însă din diferenţă în minutul 41, în partea secundă a mai înscris de două ori şi s-a impus cu 3-2. În acest meci, Vasile Darie a testat şase jucători şi pe portarul echipei Voinţa Vişani din Liga a IV-a, Lucian Danieliuc.

"Nu am avut la dispoziţie patru titulari, Stănciulescu, Balaban, Radu, Crăciun, iar Bogoş încă nerefăcut a jucat puţin, totuşi am reuşit o primă repriză bună. În partea a doua am testat mai mulţi jucători care, din nefericire, nu pot reprezenta soluţii pentru noi în viitor şi gazdele au profitat de gafele din apărarea noastră. Singurul jucător pe care îl vom transfera este portarul Danieliuc", a declarat Vasile Darie.
Conpet: Soare - Grozea, Preda, Ilie, Cireaşă - Vârlan, V. Gheorghe, Dumitraşcu - Niţă, Nicoliţă, M. Gheorghe.
Au mai evoluat, Danieliuc, Postolache şi Bogoş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro