Mergi la conţinutul principal

Concubinul agresiv din Râmnicelu

un bărbat de 50 de ani şi-a agresat concubina şi chiar a încălcat prevederile ordinului de protecţie provizoriu, astfel că a ajuns în faţa instanţei de judecată • bărbatul a fost prins în flagrant de poliţişti, în aprilie 2019, atunci fiind emis ordinul care îl obliga pe bărbat să stea la distanţă • acesta nu a respectat măsurile impuse, bărbatul fiind trimis în judecată pentru infracţiunile de violenţă în familie şi încălcarea unui ordin de protecţie

 

Bărbat din Râmnicelu trimis în faţa instanţei pentru că şi-a agresat concubina şi a încălcat ordinul de protecţie emis. Fapta a fost comisă în primăvara anului trecut, însă acum concubinul agresiv are serios de plată, judecătorii urmând să stabilească pedeapsa pe care o merită.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila au dispus trimiterea în judecată faţă de inculpatul E.N., în vârstă de 50 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse.

În rechizitoriul unităţii de parchet, s-a reţinut că, la data de 27 aprilie 2019, în jurul orei 12.00, între persoana vătămată E.T. şi inculpatul E.N., ce convieţuiau împreună în comuna Râmnicelu, are loc o dispută domestică în urma căreia inculpatul E.N. exercita acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

Potrivit anchetatorilor, persoana vătămată a apelat numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unui echipaj de poliţie. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că aspectele sesizate de victima infracţiunii se confirmă, motiv pentru care, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, au emis ordinul de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile. Inculpatul era obligat să păstreze faţă de victimă o distanţă de 150 metri. Măsura dispusă prin ordin a intrat în vigoare din data de 27 aprilie 2019, ora 12.40, fiindu-i adusă la cunoştinţă agresorului. “Inculpatul E.N., în aceeaşi zi, la ora 17.30, decide să nu respecte măsura dispusă prin ordinul de protecţie provizoriu şi se deplasează la locuinţa de domiciliu, unde pătrunde în curte, iar apoi în locuinţă, persoana vătămată aflându-se acolo. Aceasta a sesizat din nou lucrătorii de poliţie, care deplasându-se la faţa locului constată infracţiunea flagrantă, întocmind în acest sens un proces-verbal. Persoana vătămată a fost evaluată medical, la data de 2 mai 2019, iar prin certificatul medico-legal se constată că aceasta a suferit leziuni la braţul stâng ce pot data din ziua de 27 aprilie 2019, fiindu-i necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale. Cu ocazia audierii sale, persoana vătămată a descris circumstanţele comiterii infracţiunilor, declarând faptul că în urma unui conflict domestic, inculpatul a exercitat violenţe fizice asupra sa la nivelul capului şi al membrelor superioare. Ulterior, în aceeaşi zi, şi după emiterea ordinului de protecţie provizoriu, inculpatul a revenit la locuinţa comună, încălcând în acest fel măsura de a nu se apropia la mai puţin de 150 metri de aceasta”, au stabilit procurorii.

Inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunilor, după cum se arată în rechizitoriul PJ Brăila, descriind împrejurările comiterii faptelor din perspectiva sa. Totuşi, anchetatorii precizează că s-a constatat că apărările inculpatului, prin care încerca să dilueze gravitatea faptelor, nu au sprijin în materialul probator, pentru că acestuia i s-a adus la cunoştinţă măsura dispusă prin ordinul de protecţie, acesta luând hotărârea să o încalce.

După trimiterea în judecată a inculpatului, dosarul a fost trimis spre soluţionare către Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro