Mergi la conţinutul principal

Complexul "Plafar" scos la licitaţie pentru cel puţin 230.000 euro

În cursul săptămânii viitoare, administratorul judiciar al falimentarei Societăţi Naţionale Plafar SA scoate la licitaţie întregul complex al structurii locale a companiei, situat pe Şoseaua Baldovineşti, la numărul 10. Potrivit anunţului de licitaţie lansat de către "Assistence Insolv" SPRL, procedura este programată pentru marţi, 16 decembrie, ora 12.30, la sediul din Bucureşti al debitoarei. În cazul sucursalei Brăila a companiei, imobilul scos la licitaţie este compus din teren în suprafaţă de 6.833 mp şi construcţii, adică pavilion administrativ, hale depozite, cu o suprafaţă totală de 4.322mp. Întreg activul scos la vânzare are un preţ de pornire de 226.200 euro, iar caietul de sarcini costă 2.000 lei plus TVA.
Reamintim că magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus ca din 15 iunie să fie începută procedura falimentului pentru "Plafar" SA, după ce iniţial compania solicitase instanţei, în luna februarie, să constate că societatea se afla în stare de insolvenţă, acumulând datorii de peste 4 milioane de lei, din care 1,6 milioane către administraţiile Finanţelor Publice. În acelaşi timp, un creditor al SN "Plafar" SA ceruse instanţei printr-o acţiune separată să se declanşeze procedura insolvenţei faţă de această firmă pentru datorii de aproape 12.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro