Mergi la conţinutul principal

Coşmar în trafic după începerea şcolilor

• cea mai dificilă situaţie a fost, ieri, pe bulevardul Independenţei, care preia acum toată aglomeraţia de pe Calea Călăraşilor, unde se desfăşoară lucrări pentru înlocuirea unei conducte de apă

 

Lucrările efectuate în prezent de Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila pe Calea Călăraşilor, unde se înlocuieşte vechea conductă de apă cu una nouă, pe tronsonul cuprins între Colegiul “Murgoci” şi intersecţia cu strada Danubiului, are ca efect colateral aglomerarea traficului rutier pe bulevardul Independenţei. Asta deoarece intersecţia cu bulevardul Cuza este momentan închisă, iar traficul este deviat pe Independenţei. Această situaţie, la care s-a adăugat şi începerea anului şcolar, numeroşi părinţi ducându-şi copii la şcoală cu maşina, a făcut ca, ieri, circulaţia pe bulevardul Independenţei să fie la un pas de colaps. “Se circula bară la bară, în jurul orei 11.00, traficul era blocat în zona Bulevardului Independenţei. Unii şoferi au mai intrat şi pe linia de tramvai, astfel că blocajul a fost şi mai mare, nimeni nu mai putea să treacă. Nici poliţiştii nu mai ştiau ce să facă”, ne-a declarat un participant la trafic.

“După 12.00, a fost coşmar, cred că am făcut cu autobuzul o jumătate de oră de la Barieră până în Centru. Acum şi-au găsit să închidă Călăraşiul. Ăştia-s oameni, zău!”, a răbufnit prin telefon o cititoare.

Pentru a se fluidiza cât de cât circulaţia, semafoarele din intersecţia bulevardului Independenţei cu strada Şcolilor au fost închise, dirijarea fiind preluată de agenţi ai Poliţiei Locale. Aceştia au avut o misiune dificilă, însă până la urmă traficul a fost deblocat.

Potrivit conducerii Poliţiei Locale, semafoarele din intersecţia respectivă vor mai rămâne închise câteva zile, până când va fi redesechisă intersecţia Căii Călăraşilor cu bulevardul Cuza. “În următoarele două-trei zile, circulaţia va fi dirijată de agenţi ai Poliţiei Locale”, ne-a declarat directorul Georgică Tănase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro