Mergi la conţinutul principal

Clubul «Seniorilor din învăţământ», un sistem «old school» pentru profesorii pensionari

Deşi au ieşit la pensie de câţiva ani buni, profesorii din municipiu se întâlnesc săptămânal la Casa Corpului Didactic. Aceştia fac parte din Clubul "Seniorilor din învăţământ", înfiinţat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Discuţiile diferă de la o săptămâna la alta, iar fiecare membru al clubului îşi face "tema", documentându-se pe subiectul ales.
În fiecare joi, timp de două ore, cadrele didactice pensionare din municipiu se întâlnesc într-o sală a Casei Corpului Didactic. Îşi aduc cafea şi prăjituri făcute în propria bucătărie, schimbă două, trei vorbe de început, apoi trec la tema întâlnirii. Spre exemplu, în această săptămână, membrii Clubului Seniorilor din învăţământ au discutat despre "Proverbe şi zicători. Vorbe înţelepte din popor".
Interesant este şi modul de abordare. Prof. Victor Obreja, preşedintele clubului, a făcut o scurtă introducere, apoi a explicat tâlcul proverbelor şi zicătorilor prin exemple din viaţa personală. Prof. Ştefania Gârbă, care a predat franceza timp de zeci de ani elevilor brăileni, a găsit echivalentul zicalelor româneşti în limba franceză. O fostă profesoară de istorie, Adriana Grigorescu, a prezentat un istoric al proverbelor, iar exemplele pot continua.
Încă un aspect ce trebuie precizat este că documentarea a fost făcută în modul "old school". Profesorii pensionari merg aproape zilnic la biblioteca din municipiu, împrumută cărţi şi îşi culeg idei pentru tema ce urmează a fi abordată în întâlnirile cu colegii. Discursurile nu sunt scrise la calculator, ci de mână, cu pixul de culoare albastră, pe foi A4 sau pe file din caiete mai vechi.
La întâlnirea de joi, au fost prezenţi Nedelea Gurgu, economist la origine, care a predat finanţe-contabilitate, Ştefania Gârbă (profesor de limba franceză), prof. Maria Balaban (profesor de limba română), Victoria Orzan (arhitect proiectant), Neagu Orzan (inginer agronom), Vergil Matei (ziarist), Adriana Grigorescu (profesor de istorie), Jenică Chiriac (profesor de fizică şi ziarist), Gheorghe Calotă (profesor de limba română şi redactor şef la revista "Vocea a treia"), Victor Obreja (profesor de fizică), Emilian Micu (profesor de fizică şi editorul revistei şcolare "Evrika"), Victor Miron (profesor de fizică), Antoaneta Adetu (economist), Doina Focşa (profesor de limba română), Constanţa Mitea ( inginer chimist), Adriana Popovici (profesor de istorie) şi Paula Olşanschi (profesor de istorie).
De asemenea, a participat şi inspectorul şcolar general Cătălin Canciu, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila. "Vin la aceste întâlniri când am timp. Îmi place enorm să-i ascult pe domnii profesori vorbind, mă încarc cu energie pozitivă. E un lucru deosebit ce fac dumnealor", a apreciat prof. Canciu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro