Mă întreb din ce în ce mai des care sunt calităţile unui politician. Ce îi îndeamnă pe acei oameni să facă promisiuni fără acoperire şi să cerşească voturile alegătorilor, ca apoi, ajunşi la Putere, să uite de unde au plecat şi să nu-şi urmărească decât propriile interese. Cât de lacom trebuie să fii sau cât de ticălos, să nu mai auzi vocea oamenilor care ies în stradă pentru a protesta împotriva hoţiei şi să continui să bagi sub preş adevăratele probleme cu care se confruntă ţara? Cum să ignori sărăcia şi lipsa de încredere a celor mulţi, iar tu, om politic al secolului în care trăim, să te ocupi cu albirea cazierelor şi graţieri de condamnaţi, sau cu aşa-zisele condiţii din puşcării?
Pentru politicienii de astăzi, condiţiile din spitale nu reprezintă o prioritate pentru emiterea unor ordonanţe de urgenţă. Condiţiile grele în care învaţă mulţi dintre copiii acestei ţări, sau ale bătrânilor care mor singuri, în casele bântuite de viscol şi fără o bucată de pâine pe masă, nu reprezintă priorităţi. Ei, politicienii, se bat cu pumnii în piept că au pe umeri grijile noastre şi ţin discursuri găunoase, când în realitate, minimalizează istoria acestui neam şi distrug cu bună-ştiinţă geografia de veacuri. Ei, senatorii şi deputaţii cu dosare penale au făcut din România ţara cu cei mai mulţi parlamentari corupţi, iar numărul celor cercetaţi de procurorii DNA creşte de la o zi la alta. Între timp, populaţia este din ce în ce mai dezamăgită şi încorsetată de tot felul de biruri şi de scumpiri care ne bat la uşă.
Spuneam că mă întreb din ce în ce mai des care sunt calităţile unui politician. Care sunt priorităţile parlamentarilor noştri şi ce modele reprezintă ei pentru această generaţie?
De bună seamă, a vorbi despre modele, într-o Românie coruptă, în care Parlamentul dă liber la tăiat pădurile, argumentând că interdicţia exportului ar genera “consecinţe economice negative în lanţ”, deoarece industria autohtonă a mobilei şi cea de construcţii nu pot absorbi decât jumătate din lemnul exploatat, este de-a dreptul scandalos.
A vorbi despre modele când statutul de puşcăriaş este sinonim cu acela de parlamentar, este un nonsens. România nu mai are modele.
Piţiponceala, minciuna, hoţia şi bătaia de joc au rupt coloana vertebrală a României postdecembriste, iar jocurile murdare din politica mioritică au împotmolit visele celor care au mai rămas în ţară, luptându-se cu morile de vânt.
Când preşedintele Senatului afirmă că România este “o parodie de stat de drept” şi că politicienii îşi consumă energiile, îşi irosesc timpul, în loc să se mobilizeze cu toţii în jurul unui proiect major de ţară, despre ce modele mai putem vorbi?
Şi totuşi, cine a făcut din România “o parodie de stat de drept”?
