Mergi la conţinutul principal

Chiru, spion de partid şi de stat

Omu' a fost pe la PNL, PC, PNŢCD şi acum PDL, dar nu a trecut deloc prin ograda păstorită acum de tizul său, Bunea Stancu. Asta mă face pe mine, unul, să cred că Chiru este agent PSD sub acoperire. Habar nu am dacă a absolvit Şcoala de Spioni, dar la prima vedere pare că a făcut-o la IDD. Adică vreau să spun că Chiru nu are stofă de agent 007, ci mai mult de zero-zero-zero. Îl ia gura pe dinainte, vorbeşte în dodii şi se ia în gură cu sine, de parc-ar avea ceva la cap. Dar amănuntele astea sunt egale cu zero, din moment ce Bunea Stancu încă îl ţine în soldă, plătindu-l pentru a destabiliza partidele politice înconjurătoare.

Mai ţineţi minte certurile lui Chiru cu Stancu, din anul 2005? Da, bre, când Chiru era vice la CJ Brăila. De ce să nu recunosc, aunci aproape că l-am crezut pe Chiru că vrea să se pună de-a curmezişul lui Stancu, să-l împiedice să vândă judeţul, ca pe sticle şi borcane. Deci, totul a fost o făcătură, o diversiune pusă la cale de serviciile secrete din PSD, conduse de generalul de Aprozar, Bunea Stancu. Chiru şi-a îndeplinit cu succes misiunea, iar drept recompensă a fost transferat din Batalionul PC în Compania a II-a PNŢCD, cu scopul clar de a o elimina de pe câmpul de luptă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Acum Chiru a fost detaşat în tabăra PDL, care este un inamic destul de puternic şi periculos. Chiru trebuie să spulbere în cele patru zări oştenii PDL, ceea ce nu-i deloc uşor. Tocmai de asta Bunea Stancu i-a trimis lui Chiru ajutoare de nădejde, pentru ca operaţiunea să fie un succes. Şi cu siguranţă va fi o reuşită, pentru că Giana "Mata Hari" Pătraşcu este spion de talie internaţională. Uitaţi-vă numa' cât de repede a reuşit să devină şef la PDL, adică să conducă obiectivul pe care trebuie să-l spulbere în momentul în care Stancu va apăsa pe butonul, evident, roşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro