Mergi la conţinutul principal

CF Brăila primeşte pe Municipal replica vasluienilor de la Sporting Club II

După semieşecul suferit la ultima clasată, CF Brăila va juca astăzi, de la ora 14.00, pe stadionul Municipal cu ocupanta locului al 15-lea, Sporting Club II Vaslui, însă misiunea elevilor lui Vasile Darie nu este una simplă, deoarece formaţia vizitatoare ar putea beneficia de o parte dintre jucătorii care nu intră pentru moment în vederile antrenorului Marius Lăcătuş.
Indiferent însă de formula de start a oaspeţilor, brăilenii sunt obligaţi să câştige pentru a se menţine pe primul loc în serie.
CF Brăila nu poate miza în acest joc pe unul dintre jucătorii săi de bază, Cosmin Necoară, suspendat după eliminarea de la Gura Humorului.
Partida dintre CF Brăila şi Sporting Club II Vaslui este arbitrată la centru de bucureşteanul Marius Chilom, iar la cele două linii vor oficia Rareş Căpăţîneanu (Rm. Vâlcea) şi Marius Constantin, iar observatori sunt Bratu Caţaros (Călăraşi) şi Vasile Mihu (Constanţa).
Dacă pe Municipal se derulează totuşi o partidă cu o favorită certă, formaţia gazdă, la Însurăţei Viitorul are de înfruntat echipa Academiei "Gheorghe Hagi", Viitorul Constanţa grupare aflată pe locul al doilea, care are acelaşi număr de puncte, 32, ca şi lidera, ACS Berceni.
În etapa a 12-a, tot în propriul fieff, echipa antrenată de Ionel Vioreanu a învins-o pe lidera de atunci, ACS Berceni şi a detronat-o din fotoliul de lideră, acum va încerca să câştige şi în faţa grupării patronate de Hagi şi să-i ofere şansa formaţiei din Berceni, care între timp a ajuns iar pe primul loc, să-şi consolideze poziţia recucerită.
Viitorul Însurăţei nu poate conta pentru acest meci pe atacantul Cosmin Dobre iar Gigel Costache este incert, după ce, în etapa trecută a părăsit pe targă terenul din Găeşti.
"Am învins pe teren propriu lidera seriei, însă nu seamănă meci cu meci, nu trebuie să considerăm că suntem "naşii" formaţiilor de pe podium. Cu toate că nu am avut prea mult timp de recuperare sper să facem o figură frumoasă în compania unei dintre pretendentele la promovare", a declarat Paul Alexandru.
După trei înfrângeri consecutive, nou promovata Viitorul Ianca se deplasează astăzi la echipa de pe locul al cincilea, Petrolul Berca, iar şansele ca elevii lui Adrian Baldovin să obţină un rezultat pozitiv sunt minime deoarece petroliştii traversează o perioadă foarte bună, printre reuşitele lor fiind şi victoria cu 1-0 în faţa echipei Viitorul Constanţa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro