Mergi la conţinutul principal

Cele «trei ceasuri rele» de la Primărie

Ceasurile de pe turnul Primăriei au rămas ţepene, coincidenţă sau nu, chiar din zilele când DNA-ul a declanşat ancheta cu privire la suspiciunile ce planează asupra edilului-şef Aurel Simionescu şi a fostului director economic Stoica Anghelescu. Plus de asta, unul dintre cadrane are o limbă indicatoare lipsă de vreo câţiva ani.

Oprit de ceva vreme este şi ceasul din Piaţa Traian, iar cel de pe frontispiciul Teatrului "Maria Filotti" ţine timpul captiv încă din 2010.
Aşadar, ora exactă la Brăila se dă acum doar la gară, fiindcă din multitudinea (de odinioară) a ceasurilor din oraş au mai rămas doar câteva, îndeobşte la biserici, restul fiind desfiinţate sau trimise la reparat, de ani de zile, prin cine ştie ce ateliere sau uzine. Situaţia este similară cu dispariţia zecilor de cişmele din oraş sau a reducerii numărului de toalete publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro