Mergi la conţinutul principal

Cei trei posibili candidati ai PSD la Primarie vorbesc generalitati si nu vin cu solutii concrete

Prestatia celor trei posibili candidati ai PSD la Primaria municipiului nu il satisface pe viceprimarul Lucian Tilea. Acesta se arata din nou dezamagit de faptul ca ex-senatorul Viorel Balcan, senatorul Aurel Simionescu si consilierul municipal Doru Damian isi dau cu parerea pe linga niste subiecte ca si cum nu ar sti ce inseamna administratia publica. Referitor la solutiile gasite de acestia la problema transportului in comun, Tilea se arata de-a dreptul uimit de faptul ca cei trei prefera sa vorbeasca la modul cit se poate de general, in loc sa vina cu niste rezolvari: "Din raspunsurile celor trei se vede o mare necunoastere a HCLM si a legilor. Viorel Balcan doreste sa sparga in doua “Braicar”. Dar avem o HCLM care spune ca autobuzele, troleibuzele si tramvaiele intra in atributiunile “Braicar”". Referitor la ideea senatorului Simionescu, de a privatiza acest serviciu, Tilea ii readuce aminte ca toate primariile oraselor mari au acest gen de serviciu si ca nu se poate asa ceva: "Simionescu vorbeste la modul cel mai general. Intrebarea “cum se poate rezolva problema” ar trebui sa aiba niste raspunsuri precise. Balcan are cel putin o solutie, aceea de spargere, chiar daca e ilegala si nici nu are vreun studiu la baza".
In ceea ce il priveste pe consilierul municipal Doru Damian, viceprimarul Tilea s-a aratat uimit de faptul ca nicaieri in raspunsul stufos al acestuia vizavi de modul in care vede o rezolvare a problemei transportului in comun, nu a mentionat o idee discutata recent si pusa in aplicare deja in mai multe municipii din tara: "E vorba de obligativitatea montarii de emitatoare GPS pe toate masinile de transport in comun, ceea ce ar rezolva instantaneu multe nereguli. Emitatoarele ar fi monitorizate de serviciul de transport al Primariei, iar taxa lunara nu depaseste 8 euro pe utilizator. Din clipa in care se monteaza alea, s-a terminat cu depasiri, cu opritul in statii improvizate, cu asteptatul in fata unor institutii ca “sa se incarce”, deoarece GPS-urile inregistreaza in timp real orice fel de viteza, fluctuatie de viteza, oprire, oprirea motorului, deschiderea usilor, consumul de combustibil, lucru de folos pentru fiecare firma, dar si pentru politie. Acest haos cu masinile care se intrec dispare. Dar nici unul dintre cei trei nu a facut propunerea asta care in alte municipii functioneaza de 5 ani deja".

"O sa ne trezim ca toate judetele limitrofe o sa evolueze si noi raminem la fel"

Referitor la ideea lui Damian de a se stabili traseele impreuna cu operatorii, Tilea tine sa ii atraga acestuia atentia ca traseele trebuie sa ii deserveasca pe cetateni nu pe operatori, si ca se stabilesc prin studii: "Nici o firma onorabila care face studii de acest gen nu va discuta cu operatorii. Firma respectiva iti spune necesarul. Pe strazile x e nevoie de atitea masini, pe y de atitea... Damian mai vorbeste de testarea psihologica a conducatorilor. Dar domnul consilier, care are si studii de drept, nu stie ca exista deja legi in acest sens?". Tilea se arata cel mai deranjat de faptul ca nici unul dintre cei trei posibili candidati nu trateaza serios problema unui studiu privind infrastructura orasului, care sa spuna clar ce masini, pe ce strazi pot merge si cu cit la ora. "Noi o sa avem anul acesta gata un studiu privind transportul in comun, dar el reprezinta 10% din ce ne trebuie pentru un transport optim in oras. Nu stim nimic despre infrastructura...Nu putem vorbi de accesarea de fonduri europene atita timp cit nu stim ce sa cerem, si nici nu avem acte care sa ne sustina". In final acesta propune ca, in loc sa arunce in vint vorbe goale, posibilii candidati ar trebui sa se intilneasca cu cei in masura a rezolva aceasta problema: "Tratarea acestei probleme de catre cei trei s-a facut in necunostinta de prevederi legale si intr-o suficient de larga nestiinta a sistemului managerial al institutiilor din administratia publica. Atita timp cit avem o lege, orice alta hotarire e ilegala. Ma uimeste faptul ca nu au luat in calcul varianta urmarii GPS, desi o discutasem cu Damian. Lumea are nevoie de raspunsuri, nu de vorbe goale. O sa ne trezim ca toate judetele limitrofe o sa evolueze si noi raminem la fel. Eu nu sint in campanie electorala, ca peste un an si jumatate o sa fiu un simplu cetatean, dar nu inteleg de ce nu doresc sa evoluam si noi. De ce nu vin sa vorbim cu totii aceeasi limba, nu sa ne dam cu parerea ca la fotbal, cind il injuri pe ala ca nu a dat cu piciorul in minge dupa ce a alergat dupa ea cu limba scoasa 150 de m, in timp ce noi stam in fotoliu cu berea in mina?".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro