Mergi la conţinutul principal

Cea mai cuminte campanie electorală

Pe 7 iunie vom avea din nou de ales eurodeputaţi, 33 la număr, care să reprezinte România în Legislativul de la Strasbourg, o instituţie despre care se spune că rolul şi influenţa sa în cadrul Uniunii Europene sunt în creştere. Menirea celor 33 este foarte bine definită, dar - ca şi în cazul celorlalte naţii din Uniune - prea puţin vizibilă în ţara de origine. Un lucru foarte normal, câtă vreme deciziile sunt luate pentru o aplicare la nivel comunitar. Efectul la nivelul europeanului de rând trece de cele mai multe ori neobservat, de aici şi dezinteresul general pentru ce se întâmplă la Strasbourg.

Alegerile de la 7 iunie se vor ţine în toate cele 27 de ţări membre după acelaşi calapod: vot pe liste de partid. Uninominalul este imposibil de aplicat pentru că eurocandidaţii sunt, în majoritate covârşitoare, necunoscuţi dincolo de graniţele ţărilor de obârşie. Cu alte cuvinte, partidele vor face legea şi vor alcătui viitorul Parlament European. În ceea ce ne priveşte, puţini dintre noi cunoaştem vreun europarlamentar şi cu atât mai puţin performanţele românilor în legislativul de la Strasbourg. Acest dezinteres, strâns legat de impactul slab al deciziilor luate la 2000 de kilometri distanţă de România, vor face ca euroalegerile din iunie să aibă o audienţă slabă. Chiar şi aşa, ele sunt văzute drept un test care va arăta cum stau partidele procentual în realitate, nu în sondajele comandate până acum de mai toate formaţiunile. Procentele vor fi cu atât mai importante pentru partidele care vor avea candidaţi în cursa prezidenţială de la sfârşitul anului. De aceea, temele europene vor rămâne pe hârtie, iar atacurile între competitori şi promisiunile de mai bine vor înflori din nou verbal, departe totuşi de nivelul deşănţat atins în noiembrie. În schimb, electoratul va avea ocazia să plătească cu aceeaşi monedă ca şi la ultimele alegeri eşecurile clasei politice: ignorând votul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro