Mergi la conţinutul principal

Cazul «Pârvu» se redeschide a treia oară

Dosarul "Pârvu", trimis înapoi la Parchet pentru continuarea anchetei, care prezintă lacune. Au trecut aproape şapte ani de când Sorin Pârvu a fost împuşcat din greşeală, de către poliţistul din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Giorgian Dragomir. Familia continuă lupta cu anchetatorii întrucât consideră că cel care l-a ucis pe Sorin, fără motiv, trebuie să plătească.
După ce, în vara lui 2015, procurorii au decis clasarea cazului, ba chiar l-au achitat pe Pârvu pentru tentativă la omor, asta pentru că a murit, acum s-a întors din nou "clepsidra". Recent, judecătorii au admis, din nou, plângerile formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Practic, Tribunalul Brăila a desfiinţat ordonanţa de clasare a procurorilor bucureşteni şi a retrimis cauza la procuror pentru a completa urmarirea penală.

Ofiţerul Dragomir nu trebuia să intervină pentru imobilizarea suspectului

În acţiunea de urmărire a autoturismului "Ford Mondeo", condus de Sorin Pârvu, identificat greşit ca fiind Giulian Dumitraşcu, erau şi luptătorii Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS). Ei ar fi trebuie să intervină în forţă pentru imobilizarea suspectului.
Acest aspect important, legat de intervenţia ofiţerului Giorgian Dragomir, a fost reliefat de judecătorii Tribunalului Brăila. Instanţa arată că nu s-a clarificat motivul intervenţiei poliţistului IGPR, care făcea parte din compartimentul urmărire ţinte şi avea doar misiunea identificării şi localizării suspectului, în condiţiile în care la acţiune participau şi luptătorii SIAS. Aceştia erau cei desemnaţi să se ocupe de imobilizarea suspectului, prin folosirea forţei.
Tribunalul Brăila a mai constatat că, după reluarea cercetărilor, activităţile dispuse anterior de Curtea de Apel Galaţi, care a admis de două ori plângerile familiei lui Sorin şi a dispus ca ofiţerul IGPR să fie cercetat pentru omor deosebit de grav, au fost incomplete sau formal realizate. Potrivit judecătorilor, nu a fost lămurit aspectul privind pregătirea şi punerea în executare a operaţiunii lucrătorilor de poliţie pentru a se putea stabili dacă au fost respectate normele ce reglementează aceste activităţi. Pe de altă parte, nu au fost prezentate exact procedurile privind modul de acţiune al unei echipe de poliţişti atunci când depistează şi imobilizează în trafic un autoturism şi acţionează pentru scoaterea din maşină a persoanei urmărite. "Sub acest aspect nu poate fi primit punctul de vedere exprimat prin ordonanţa parchetului, potrivit căruia, acest document (procedura operaţională...) are nivel de clasificare secret de serviciu şi este destinată exclusiv structurilor de prindere în flagrant", se arată în motivarea instanţei.
Alte aspecte lipsă din anchetă, mai arată judecătorii, sunt legate de faptul că nu a fost consultat un medic neurolog, pentru a se lămuri dacă o lovitură în zona cotului, în împrejurările prezentei cauze, ar putea să declanşeze o contracţie reflexă a degetelor mâinii a cărei intensitate să fie aptă de a acţiona trăgaciul pistolului. În plus, în anchetă nu s-au efectuat confruntările între părţi, aşa cum a dispus instanţa, răspunsurile oferite având caracter general ( ex. probatoriul administrat, cadrul legal, etc.). Tribunalul Brăila apreciază că cercetările efectuate în cauza "Pârvu" sunt incomplete şi se impune continuarea acestora.

Cazul "Pârvu" clasat. Mortul este vinovat

Decizia neaşteptată în acest dosar, care se plimbă de la Parchet la instanţă, de ani de zile, a fost luată în iulie 2015. Procurorii Parchetului de lângă Înalta Curte au dat o decizie neaşteptată în cazul morţii lui Sorin Pârvu, asta deşi instanţa, respectiv Curtea de Apel Galaţi, a dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de Giorgian Dragomir, pentru omor deosebit de grav. Cazul însă s-a clasat, iar procurorii au stabilit că poliţistul a acţionat corect şi că s-a apărat. Culmea este că, dacă Sorin Pârvu nu ar fi fost ucis din greşeală, deşi nu el era cel căutat de poliţişti, acesta ar fi putut ajunge la închisoare pentru tentativă la omor, poliţiştii declarând că viaţa le-a fost pusă în pericol. Tatăl lui Sorin, revoltat de decizia procurorilor, a spus că va acţiona din nou în instanţă întrucât vrea ca vinovatul pentru moartea fiului său să plătească. Şi, din nou, instanţa i-a dat dreptate.
Reamintim că Sorin Pârvu (30 de ani) a fost împuşcat de poliţişti IGPR, pe 26 septembrie 2009, în timpul unei misiuni secrete de capturare a brăileanului Giulian Dumitraşcu, urmărit internaţional. Pe Bulevardul Dorobanţilor, poliţiştii au blocat autoturismul "Ford Mondeo" în care se afla Sorin Pârvu, având informaţii că acesta era folosit şi de urmărit. Sorin Pârvu a fost împuşcat în ceafă, ceea ce i-a fost fatal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro