Mergi la conţinutul principal

Casa Memorială «Fănuş Neagu» scoasă la lumină şi reinaugurată

Casa Memorială "Fănuş Neagu", din Gradiştea, comuna natală a scriitorului, a fost reinaugurată, ieri, după ce s-a reuşit rezolvarea unei lungi serii de probleme, care au ţinut-o departe de un circuit muzeal adecvat. În primul rând, a fost lămurit statutul juridic al acestei case, care a trecut oficial, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean, în administrarea Muzeului "Carol I" Brăila. Apoi, au fost rezolvate multe dintre aspectele negative semnalate şi de cotidianul nostru în luna iulie a acestui an - amenajarea deficitară a exponatelor, deconectarea de la reţeaua de electricitate din cauza neplăţii facturilor, invazia buruienilor din curtea casei. În prezent, după implicarea specialiştilor muzeului, interiorul Casei Memoriale "Fănuş Neagu" are un aspect demn de un obiectiv destinat circuitului cultural şi turistic. Cei care îi trec pragul pot vedea atât exponate etnografice - ştergare, preşuri, război de cusut şi alte unelte tradiţionale - ce amintesc de lumea satului unde s-a născut şi copilărit Fănuş Neagu, cât şi exponate ce i-au aparţinut scriitorului - costumul său de academician, stilouri, cărţi şi numeroase fotografii din viaţa sa academică sau de familie. Totodată, curtea casei a fost eliberată de buruienile crescute sălbatic, iar acum are un aspect mult mai ordonat. Nici cu paza nu mai este o problemă, aceasta fiind asigurată non-stop de o firmă specializată.
Ionel Cândea, directorul Muzeului "Carol I", a precizat, ieri, la redeschiderea casei memoriale de la Gradiştea, că, deocamdată, aceasta va putea fi vizitată doar de grupuri organizate. Astfel, programul de vizitare se stabileşte în funcţie de solicitările exprimate către Muzeul Brăilei de grupurile de vizitatori. Dacă există cereri, un reprezentant al muzeului va merge la Gradiştea, pentru a deschide uşile şi a le prezenta celor interesaţi colecţia de exponate găzduită de casa memorială. "Vizitele neanunţate nu sunt posibile, deocamdată. Casa încă nu are un custode oficial, deoarece postul nu a fost aprobat oficial de Consiliul Judeţean. Urmează ca printr-o hotărâre de CJ să se înfiinţeze un post de custode, iar după ce va fi parcursă toată procedura necesară, va fi angajată o persoană, asfel încât să se poată face şi vizite neanunţate, nu doar prin grupuri organizate, care trebuie să îşi anunţe intenţia din timp", a mai precizat directorul Cândea. Totodată, managerul Muzeului Brăilei a ţinut să-i mulţumească fiicei scriitorului, Anita Neagu, care a donat muzeului întreg patrimoniul mobil al casei memoriale.

Oficialităţile judeţene şi locale au strălucit prin absenţă

Ieri, în afară de reprezentanţii Muzeului Brăilei, nicio oficialitate nu a mai luat parte la redeschiderea Casei Memoriale "Fănuş Neagu". Nici preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, nici prefectul Nicu Olteanu, nici măcar primarul din Gradiştea, Andrei Petre. Ceremonia nu a semănat nici pe departe cu cea din 2011, când a avut loc prima inaugurare a casei memoriale, în prezenţa tuturor oficialităţilor brăilene de prim rang, dar şi a unor somităţi ale României, în frunte cu Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, sau Lucian Chişu, directorul Muzeului Literaturii Române. Atunci, în 2011, când marele scriitor Fănuş Neagu a trecut în nefiinţă, casa părinţilor săi a fost preluată de Consiliul Judeţean, care a lăsat-o în administrarea Primăriei Gradiştea. Tot atunci, Muzeul Brăilei a amenajat exponatele existente, neavând altă calitate juridică în administrarea casei.
Din păcate, autorităţile locale din Gradiştea nu au reuşit să menţină acest obiectiv în circuitul muzeal. În fapt, vreme de patru ani, din 2011 până în prezent, casa a rămas cam a nimănui. Singurul care s-a ocupat efectiv de ea în acest timp a fost profesorul de matematică pensionar Nicu Negoiţă. Acesta a menţinut cum s-a priceput curăţenia în interior, venind să deschidă uşa ori de câte ori îşi anunţau prezenţa grupuri de vizitatori. A făcut toate acestea din pură pasiune pentru memoria scriitorului Fănuş Neagu, nefiind remunerat nici de Primăria Gradiştea şi nici de Consiliul Judeţean sau de altă instituţie.
Nicu Negoiţă nu a fost prezent la reinaugurarea de ieri. Zamfir Bălan, directorul adjunct al Muzeului "Carol I", cel care s-a ocupat efectiv de reamenajarea casei memoriale, ne-a declarat că în momentul în care se va scoate la concurs un post de custode, profesorul Nicu Negoiţă se va putea înscrie în cursă, la fel ca oricare va fi interesat să obţină această slujbă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro