Mergi la conţinutul principal

Casă în flăcări pe strada Golești

Pompierii brăileni au intervenit în după-amiaza zilei de astăzi, sâmbătă, 1 mai, cu trei autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la etajul 1 al unei clădiri de pe strada Golești. Din primele informații reiese că focul a pornit de la un aragaz. A fost afectat acoperișul imobilului, pe o suprafață de circa 300 mp, precum și încăperile de la etaj, care au avut de suferit atât din cauza focului și fumului, cât și a apei folosite de pompieri în cadrul intervenției. În imobilul respectiv locuiesc trei familii și toate trei s-au ales cu pagube materiale importante. Imagini de la fața locului ne-au fost puse la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro