Mergi la conţinutul principal

Care sunt efectele vinului asupra sănătăţii

Se spune că un pahar cu vin roşu la masă este „sfânt". Nimeni nu vorbeşte însă despre vinul alb, preferat în timpul verii pentru că se serveşte rece, constată cotidianul spaniol El Pais, care prezintă opiniile mai multor experţi privind virtuţile vinului.
Care sunt beneficiile vinului? „Consumul moderat ajută la prevenirea bolilor de inimă şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar", spune expertul în nutriţie Rubén Bravo. Vinul conţine o mare cantitate de minerale, precum potasiul, calciul sau magneziul, şi vitamine hidrosolubile, ca B1, B2, B5 şi B6 („cele din acest grup intervin în funcţionarea sistemului imunitar, nervos şi menţin sănătatea pielii şi tonusul muscular"), iar într-o mai mică măsură, acid folic, vitamina B12 şi vitamina C. Vinul prezintă şi alte avantaje. „Este bogat în resveratrol, cu dovedite proprietăţi antioxidante", adaugă expertul. Potrivit British Medical Journal (BMJ), cantitatea recomandabilă este de un pahar de vin pe zi (5 mg de alcool).

Sistem cardiovascular

Ce efecte are consumul de vin asupra sistemului cardiovascular? Există numeroase studii despre posibilele beneficii ale vinului în ceea ce priveşte sănătatea omului, dar problema „nu este atât de simplă", afirmă cardiologul Esteban López de Sá de la „Hospital Universitario La Paz" din Madrid. „Asta nu înseamnă însă că noi, medicii, îl vom recomanda pe reţetă şi cu atât mai puţin cuiva care nu are obiceiul de a consuma vin. Trebuie să spunem, de asemenea, că, de exemplu, consumul lui nu ar fi recomandat pentru o persoană cu insuficienţă cardiacă". Există chiar curente ştiinţifice care neagă beneficiile vinului.
Cine trebuie să evite consumul de vin? „De exemplu, trebuie să-l evite femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele care iau anumite medicamente şi pacienţii cu boli hepatice", spune medicul Javier Graus de la „Hospital Universitario Ramón y Cajal" din Madrid.

Secretul pieliţei boabelor de struguri

De ce se recomandă mai mult vinul roşu decât cel alb? Secretul este în pieliţa boabelor de struguri din care se face vinul, pentru că în ea se află acele substanţe benefice. „Principala diferenţă în ceea ce priveşte elaborarea vinurilor roşii şi albe constă în faptul că vinul alb se face pur şi simplu prin strivirea strugurilor albi pentru a se obţine un lichid, care apoi fermentează singur până se transformă în vin", explică Rafael Somonte, enolog la cramele „Dominio de Tares". „La elaborarea vinului roşu, pieliţa strugurilor roşii, cu înaltul ei conţinut de polifenoli (cu proprietăţi antioxidante), se macerează împreună cu mustul timp de circa 20 de zile". Vinul roşu fermentează în contact cu tescovina (ceea ce rămâne după stoarcerea strugurilor) şi, astfel, pigmenţii şi diferitele elemente benefice din pieliţă trec în vin.

Consum optim

Cantitatea substanţelor antioxidante este mai mare în vinul roşu decât în vinul alb, subliniază Vanesa León. Toate vinurile roşii sunt la fel? „Nu chiar", observă Rubén Bravo. „În funcţie de tipul strugurilor care se utilizează la elaborarea vinurilor, concentraţiile de resveratrol vor fi mai mici sau mai mari". Concret, vinurile „Pinot Noir" sau „Merlot" vor avea mai mulţi antioxidanţi decât cele produse din alte soiuri de viţă-de-vie.
Care este cantitatea adecvată? Se recomandă limitarea consumului la unul sau două pahare pe zi. Consumul a circa 200-250 de mililitri contribuie la vasodilataţie şi are un efect antioxidant, fapt ce a fost asociat cu o mai mică incidenţă a infarctului miocardic şi a bolii coronariene, în comparaţie cu persoanele care nu consumă deloc vin, după cum explică nutriţionistul Vanesa León.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro