Mergi la conţinutul principal

Cantități uriașe de îngrășăminte și pesticide sustrase din patrimoniul unei societăți comerciale. Pagubă de 7,2 milioane de lei. Percheziții DIICOT în București și Brăila

* potrivit procurorilor DIICOT, un număr de cinci suspecți (trei persoane fizice și două persoane juridice) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în perioada august 2022 - februarie 2023, delapidând, sub forma însușirii, cantități de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale, pe care ulterior le-au valorificat

 

 

 

 

Percheziții DIICOT la Brăila și București, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave. Cantități de îngrășăminte și pesticide au fost sustrase din patrimoniul unei societăți comerciale și au fost valorificate.

La data de 28.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare au efectuat 8 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Brăila.

Se fac cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură private și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a reținut că un număr de cinci suspecți (trei persoane fizice și două persoane juridice) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în perioada august 2022 - februarie 2023, delapidând, sub forma însușirii, cantități de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale, pe care ulterior le-au valorificat. Pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor efectuate, unul dintre suspecți (la instigarea altui suspect), cu prilejul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu a întocmit documente (comenzi) în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului”, au precizat procurorii.

În plus, mai arată anchetatorii, suspecții persoane juridice, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au ajutat membrii grupului infracțional să-și însușească bunurile delapidate, înregistrându-le în documentele contabile ca achiziții și ulterior facilitând vânzarea lor către alte societăți comerciale.

Prejudiciul produs a fost evaluat la peste 7.2 milioane lei.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro