Mergi la conţinutul principal

Campus universitar şi helioport, pe lângă viitorul Spital Regional

Autorităţile brăilene au analizat săptămâna trecută, din nou, posibile variante pentru amplasamentul viitorului Spital Regional, de această dată, cu secretarul de stat Aurel Nechita, din cadrul Ministerului Sănătăţii. Preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat că, la ultima discuţie, s-au pus la punct mai multe detalii legate de construirea spitalului: "Am discutat cu domnul secretar de stat Aurel Nechita, care este gălăţean, problema amplasării Spitalului Regional, care probabil că va fi pe suprafaţă publică, 50% a Brăilei, 50% a Galaţiului, ca să nu ne certăm. Oricum, suprafaţa respectivă va fi tot în raza administrativ-teritorială a judeţului Brăila, deci nu e o problemă pentru noi. S-a discutat şi despre problema suprafeţei necesare, care va fi mai mare cu 7-8 ha decât credeam iniţial, pentru că avem nevoie de teren pentru helioport şi pentru a realiza, dacă va fi nevoie, un campus universitar, plus locuinţe de serviciu pentru cei care vor lucra acolo, având în vedere că va fi spital universitar de la bun început".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro