Mergi la conţinutul principal

Campionatul Ligii a IV-a a intrat în faza a doua

• Viitorul Cireșu a bifat al 19-lea succes din tot atâtea partide disputate

• învinsă la scor, 8-0, de Victoria Traian, Viitorul Galbenu a avut și doi jucători eliminați

 

În prima etapă a celei de a doua părți a Campionatului Ligii a IV-a s-au înregistrat rezultate normale, în conformitate cu valoarea loturilor și al locurilor din clasament la finalul returului.

Primele două clasate, Viitorul Cireșu și Victoria Traian, continuă cursa spre titlul de campioană județeană, acestea fiind separate în acest moment de doar 3 puncte. Cu mențiunea că echipa din Cireșu a bifat al 19-lea succes din tot atâtea meciuri disputate.

 

Viitorul Cireșu - Daous Dava Brăila, 4-1

Liderul s-a impus cu 4-1, însă diferența pe tabelă s-a făcut în ultimele 13 minute ale partidei. Viitorul a deschis scorul, 1-0, prin Ioan Șerbănescu (min. 49), iar Niță (min. 54) putea dubla avantajul gazdelor dar mingea șutată de el a lovit bara. În loc de 2-0 a fost 1-1, Daous Dava egalând în minutul 61, după un contraatac finalizat de Auraș Crăciun. Crăciun (min. 66) putea să aducă în avantaj echipa vizitatoare, însă a șutat pe mijlocul porții și Constandache a reținut mingea. Viitorul Cireșu a preluat din nou conducerea pe tabelă, după golul semnat de Sorin Butiseacă (min. 77), servant fiind Zainea. Cotigă (min. 84) a dus scorul la 3-1 și tot el a stabilit scorul final, 4-1 pentru Viitorul Cireșu, după ce a transformat un penalty scos de Mihai Popa.

Viitorul Cireșu: Constandache – I. Șerbănescu (min. 87: Turcu), B. Dumitru, Spînu, V. Ion – Niță, Cotigă, Percă (min. 56: Zainea), Chirpac (min. 58: M. Popa) – S. Nicoliță, S. Butiseacă (min. 88: I. Popa).

Daous Dava Brăila: Cristea – I. Dima, V. Baciu, V. Ioniță, Ghiță - Novac, Sterian, Andrieș, Zărnescu – Balaban, A. Crăciun. Au mai jucat Dragnea, Căpriță.

 

Victoria Traian - Viitorul Galbenu, 8-0

Echipa gazdă a condus cu 4-0 la pauză, golurile fiind marcate de Goleanu (min. 27, 38), Mogoș și Chivu din penalty. Victoria Traian a marcat tot patru goluri și în partea a doua a întâlnirii, prin Ene, Araujo, Rancea și S. Șerbănescu, din penalty, la ultima fază a meciului. Imediat după validarea golului, arbitru de centru a eliminat doi jucători de la Viitorul Galbenu pentru comportare nesportivă.

 

Sportul Chiscani - ACS Comunal Cazasu, 4-1

Echipa pregătită de Georgel Pascu a deschis scorul repede, în minutul 8, prin Silviu Manole, acesta fiind și scorul pauzei.

În repriza a doua ACS Comunal Cazasu a egalat prin Avramescu (min. 55), însă echipa gazdă a marcat de trei ori prin Manole (min. 65, 77) și Streche (min. 93) și a câștigat cu 4-1.

 

În play-out s-au disputat două meciuri

Viitorul Însurăței - Tricolorul Lanurile 0-8

Tricolorul Lanurile s-a impus cu 8-0 la Viitorul Însurăței. Mihai Văsii cu 4 goluri, Gruia, Ciriac, F. Munteanu și Chiscan au marcat pentru formația din Lanurile.

 

Suporter Club Brăila - CS Faurei, 2-1

Echipa pregătită de Dragoș Trofin a câștigat cu 2-1 partida cu CS Făurei.

Anghel (min. 9) șI Bălănică (min. 54) au înscris pentru gazde, Ștefan (min. 23) pentru oaspeți.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro