Mergi la conţinutul principal

Cârligea ameninţă fotbaliştii cu oprirea finanţării, dacă nu câştigă la Constanţa

Astăzi, de la ora 15.00, în prima etapă intermediară din Liga a II-a, CF Brăila va juca în deplasare la Farul Constanţa. La fel ca şi la etapele precedente, gruparea brăileană se "duelează" cu o vecină de clasament. De data aceasta însă atât echipa gazdă Farul, locul al nouălea cu 7 puncte cât şi CF Brăila, locul al optulea cu 8 puncte, vin după rezultate negative şi sunt în mare sete de puncte.
Brăilenii nu traversează o perioadă bună. CF Brăila a obţinut ultima victorie pe 27 septembrie, 2-0 acasă cu Academica Argeş Piteşti, iar de atunci a înregistrat două înfrângeri, a primit şase goluri fără să marcheze, fapt care l-a supărat pe Florin Cârligea, principalul finanţator al echipei. Potrivit unor surse din cadrul clubului, brăilenii îşi pot pierde sprijinul financiar al lui Cârligea dacă nu înving astăzi la Constanţa. Totuşi tradiţia ultimelor întâlniri o recomandă cu şanse la victorie pe CF Brăila. Va fi însă un meci greu pentru elevii lui Pânzaru în faţa unei grupări constănţene la care evoluează şi doi foşti componenţi ai echipei brăilene, Robert Neagoe şi Bogdan Dumitru.
Nici pe Litoral situaţia nu este roză, antrenorul grupării constănţene, Marian Pană poate fi demis dacă echipa pe care o pregăteşte nu învinge astăzi. Pană va aborda acest meci cu sabia lui Damocles deasupra capului iar posibilul său înlocuitor, Viorel Tănase se află în stand by. Conducerea constănţenilor prin vocea preşedintelui Auraş Braşoveanu spune că soarta lui Pană nu depinde de meciul de astăzi, însă Farul se află în cantonament iar surse din anturajul clubului afirmă că acest joc va fi decisiv pentru tehnicianul constănţenilor.

Etapa a - programează meciurile:
SC Bacău - Rapid CFR Suceava
Academica Argeş Piteşti - CSM Unirea Slobozia
FC Voluntari - CS Baloteşti
Gloria Buzău - Sageata Năvodari
Farul Constanţa - CF Brăila
FCM Dorohoi - ACS Berceni

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro